Devotional - Dumnezeul care raspunde la rugaciuni - Alfa Omega TV
  Donează     Rugăciune       TV LIVE                      

2018 Iarna Devotional header

Devotional - Dumnezeul care raspunde la rugaciuni

Nu vă temeți să-I cereți lui Dumnezeu lucruri mari! Orice mai puțin decât lucruri mari Îl dezonorează pe Cel care ne-a făcut promisiuni minunate. Când binecuvântările Lui se vor odihni peste noi, să-L lăudăm cu toată inima. Dar în acele ocazii când El șoptește: „Du-te! Ridică-te și fă ceea ce ţi-am arătat!”, să ne amintim că multe dintre cele mai dulci răspunsuri la rugăciune implică lucrul împreună cu Dumnezeu, pentru a-și îndeplini scopurile.

Imaginează-ţi că te trezeşti în mijlocul nopții la zgomotul unui intrus care încearcă să pătrundă în casa ta. Taci înghețat de frică, îţi aminteşti că telefonul este chiar lângă patul tău și poți apela „112” dacă vrei. Dar pentru a obține ajutor, trebuie să iei acel telefon.

Dispunem de aceeaşi linie telefonică de tip „112” prin care putem avea acces la Dumnezeu, dar linia noastră directă către tronul harului ne va face prea puțin bine dacă nu reușim să o folosim. În întreaga Biblie vedem cum au fost câștigate victoriile și circumstanțele negative, când un bărbat sau o femeie au spus rugăciunea potrivită în momentul crucial. Am putea alege între sute de astfel de exemple, dar psalmistul David oferă o ilustrare clasică:

„Ia aminte la strigătele mele, Împaratul meu și Dumnezeul meu, căci către Tine mă rog! Doamne, auzi-mi glasul dimineața! Dimineața eu îmi îndrept rugăciunea spre Tine și aștept”(Psalmul 5:2-3).

Observați fervoarea rugăciunii lui David în timp ce Îi spune lui Dumnezeu: „Ia aminte la strigătele mele.” Aceasta este o chestiune de pledoarie disperată, nu de rugăciune relaxată, deoarece David se luptă cu dușmanii. Dacă vrea să supraviețuiască atacurilor, trebuie să aibă ajutor din ceruri. El nu se bazează pe niciun „Plan B” deoarece strigă „Împăratul meu și Dumnezeul meu”, Domnul pentru care nimic nu este imposibil.

David a fost un om care s-a rugat mult și a primit mult; credința lui nu stătea în puterea rugăciunii însăși, ci în Dumnezeul care răspunde rugăciunii. Acesta este secretul tuturor oamenilor de-a lungul istoriei, care au învățat în primul rând despre credincioșia lui Dumnezeu.

Folosește-te astăzi de ajutorul lui Dumnezeu - nu uita să „ridici telefonul” și să faci apelul.

Jim Cymbala a început lucrarea Brooklyn Tabernacle, cu mai puțin de douăzeci de membri într-o clădire mică, într-o zonă dificilă a orașului. Nativ din Brooklyn, el este un vechi prieten al lui David și al lui Gary Wilkerson.

© 2019 World Challenge, Inc | All Rights Reserved

Informatiile publicate pe site-ul alfaomega.tv (text sau video) pot fi preluate de alte publicatii, site-uri si bloguri online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ spre pagina de pe site-ul nostru. Orice abatere de la aceste norme constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si o vom trata ca atare.
x

GDPR - avem nevoie de acordul tău pentru a putea să-ți trimitem materiale

Dacă ești abonat la revistă sau la newsletterul nostru, trebuie să știi că nu ți le mai putem trimite, decât dacă primim un acord explicit de la tine, conform legislației GDPR. Durează câteva secunde să ne dai acordul. alfaomega.tv/acord
Alfaomega.tv folosește cookies. Info și setări: Politica Cookies. Politica confidențialitate.