Devotional - Crezand o minciuna
Pe măsură ce vă uitați la viața voastră, nu sunteți cumva descurajați din cauza așteptărilor eșuate? Poate vă rugați de ani de zile, dar lucrurile pentru care v-ați încrezut în Dumnezeu nu s-au întâmplat. Vrăjmașul poate vă șoptește: „Tu nu ai fost deloc eficient; de fapt, viața ta nu a făcut nicio diferență în lume”.
Dacă trăiți astfel de sentimente, încurajați-vă, fiindcă nu sunteți singurii care trec prin această situație. De-a lungul istoriei, mulți slujitori minunați ai lui Dumnezeu au ajuns să simtă că au eșuat în chemarea lor. Atunci când profetul Ilie s-a uitat la viața lui, a simțit-o ca pe o mare prăbușire, astfel a strigat: „Destul! Acum, Doamne, ia-mi sufletul” (1 Împărați 19: 4). El simțea că tot ceea ce făcuse pentru Domnul fusese în zadar.
Regele David devenise atât de deznădăjduit crezând că își irosește ungerea din viața sa, încât voia să zboare departe ca o pasăre, într-un loc izolat: „O, dacă aş avea aripile porumbelului, aş zbura şi aş găsi undeva odihnă!” (Psalmul 55:6).
Chiar și marele apostol Pavel a tremurat de teamă la gândul că și-a petrecut viața ca un lucrător nefolositor. El le-a scris celor din Galateni: „Mă tem să nu mă fi ostenit degeaba pentru voi” (Galateni 4:11).
Dragilor, diavolul vă minte, spunând că tot ce ați făcut este zadarnic. Știm din Isaia că Domnul vă cunoaște bătălia, pentru că a luptat-o înainte. Isus ne-a arătat calea de ieșire din deznădăjde prin afirmația:„ Am lucrat în zadar... totuși răsplata mea este cu Domnul și lucrarea mea la Dumnezeul meu” (Isaia 49:4).
Nu ascultați minciunile inamicului; în schimb, sprijiniți-vă pe Duhul Sfânt, crezând că El va împlini lucrarea de a vă face asemenea lui Hristos. Ridicați-vă și rămâneți la acest cuvânt: „De aceea, preaiubiţii mei fraţi, fiţi tari, neclintiţi, sporiţi totdeauna în lucrul Domnului, căci ştiţi că osteneala voastră în Domnul nu este zadarnică” (1 Corinteni 15:58).
© 2019 World Challenge, Inc | All Rights Reserved












