Donează     Rugăciune       TV LIVE                           

galerie home devotional

Devotional - Rugaciunea inspirata de Duhul lui Dumnezeu

Pavel le-a spus Efesenilor să facă „în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri” (Efeseni 6:18). Ce frază și imagine interesantă – rugați-vă prin Duhul Sfânt. Rugați-vă în, prin și cu Duhul Sfânt, care este Dumnezeu Însuși!

În afară de această referință din Efeseni, mai sunt și altele: „Ce este de făcut atunci? Mă voi ruga cu duhul, dar mă voi ruga şi cu mintea; voi cânta cu duhul, dar voi cânta şi cu mintea” (1 Corinteni 14:15). Observați că Pavel se ruga nu numai cu mintea, ci și cu sufletul său, mișcat și îndemnat de Duhul lui Dumnezeu.

Unde altundeva ar lucra întâi Duhul, decât în sufletele noastre? De asemenea, pentru a lupta împotriva celor care dezbină Trupul lui Hristos, aceia care urmează „simplele instincte naturale și nu au Duhul”, Iuda le-a spus liderilor săi: „Zidiţi-vă sufleteşte pe credinţa voastră preasfântă, rugaţi-vă prin Duhul Sfânt” (Iuda vs. 20).

Aceste directive despre rugăciunea inspirată de Duhul Sfânt ar putea părea ca un fanatism emoțional pentru unii. Ei simt că este pentru acei „alți oameni” care cântă mereu prea tare și își ridică mâinile în biserică la fiecare șase secunde. Ei spun: „Eu nu am fost crescut așa în biserică”.

Dumnezeu ne-a dăruit  Biblia, astfel încât să putem căuta cu umilință și în rugăciune profunzimea ei și să putem experimenta ceea ce ne este promis. S-a evaporat cumva puterea Duhului Sfânt de a inspira rugăciunea în secolele ce au urmat după cartea Faptele Apostolilor? Ne va ajuta Duhul astăzi mai puțin, mai ales atunci când avem nevoie de El cel mai mult? Aceasta nu pare a fi ceea ce ar face un Dumnezeu milostiv.

Cum ne vom ruga îndrăznind prin credință, dacă Duhul Sfânt nu ne va ajuta? Numai pe măsură ce Duhul ne va conduce și ne va inspira, vom ajunge la un nou nivel de rugăciune stăruitoare. Apoi piedicile vor fi date deoparte, cei dragi vor fi vizitați de harul lui Dumnezeu, iar oamenilor din jurul nostru li se va aminti că Hristos este un Mântuitor viu, nu un simplu concept teologic.

Nimic nu este prea greu pentru Dumnezeu. „Doamne, învață-ne să ne rugăm și lasă să vină rugăciunea pin Duhul Sfânt”.

Jim Cymbala a început Brooklyn Tabernacle, cu mai puțin de douăzeci de membri, într-o clădire mică, într-o zonă periculoasă a orașului. Nativ din Brooklyn, el a fost un vechi prieten al lui David și al lui Gary Wilkerson.

© 2019 World Challenge, Inc | All Rights Reserved

 
x

Abonează-te la revista gratuită, la newsletterul nostru email sau la punctele de rugăciune lunare, durează doar câteva secunde.  Abonare

Rugaciune Ai o problemă și ai nevoie de ajutor în rugăciune? Suntem aici pentru tine, te putem sprijini, ne rugăm împreună cu tine! Scrie-ne!

Alfaomega.tv folosește cookies. Info și setări: Politica Cookies. Politica confidențialitate.