Donează     Rugăciune       TV LIVE                           

galerie home devotional

Devotional - Situatii imposibile

Isus învăța o mare mulțime atunci când poporului a început să i se facă foame. El l-a luat deoparte pe ucenicul Său, Filip, și i-a pus o întrebare importantă: "Isus Şi-a ridicat ochii şi a văzut că o mare gloată vine spre El. Şi a zis lui Filip: "De unde avem să cumpărăm pâini ca să mănânce oamenii aceştia?" (Ioan 6:5)

Isus îi spunea: "Privește, mii de oameni flămânzi sunt aici. Cum îi vom hrăni? Ce crezi că ar trebui să facem?" Ce iubire incredibilă a Domnului! El știa tot ceea ce va fi; versetul ne spune așa. Cu toate acestea, El încerca să-l învețe pe Filip ceva important, iar lecția pe care dorea să o împărtășească are astăzi o mare importanță.

Lumea noastră se învârte în jurul unei prăpastii, fără precedent în istorie. Actuala schimbare vine într-un moment în care creștinii de pretutindeni se confruntă cu încercări mai mult ca niciodată. Mulțimi se așează noaptea la culcare încercând să-și dea răspunsuri la problemele lor: "Poate că acest lucru va funcționa. Nu, așteptă! Poate că asta o va rezolva... Nu, nici asta nu va funcționa! Ce urmează să fac?"

Când Isus a pus întrebarea lui Filip, ucenicii nu aveau doar o problemă în ce privește pâinea, ci și una legată de bani, o problemă a distribuției, a transportului și una legată de timp. Însumând toate acestea, aveau probleme pe care nici nu și le puteau imagina. De fapt, situația lor era absolut imposibilă.

Dragilor, gândiți-vă că în mijlocul situației voastre imposibile, Isus va veni la voi întrebându-vă: "Ce vom face noi cu privire la acest lucru?" El știe exact ce va face; are un plan. Cu toate acestea, El vrea, de asemenea, să știe cum tu, slujitorul Său, te vei confrunta cu dificultățile tale.

Răspunsul corect al lui Filip ar fi fost: "Isuse, Tu ești Dumnezeu! Nimic nu este imposibil cu Tine, așa că Îți încredințez această problemă chiar acum. Nu mai este a mea, ci a Ta."

Acesta este răspunsul pe care Îl caută Isus de la noi. Mă rog să aveți felul de credință care se odihnește în îngrijirea Tatălui și se încrede că va veni pentru voi, în felul și la timpul Său. Ne putem încrede în El în mod absolut!

© 2019 World Challenge, Inc | All Rights Reserved

x

Abonează-te la revista gratuită, la newsletterul nostru email sau la punctele de rugăciune lunare, durează doar câteva secunde.  Abonare

Rugaciune Ai o problemă și ai nevoie de ajutor în rugăciune? Suntem aici pentru tine, te putem sprijini, ne rugăm împreună cu tine! Scrie-ne!

Alfaomega.tv folosește cookies. Info și setări: Politica Cookies. Politica confidențialitate.