Donează     Rugăciune       TV LIVE                           

galerie home devotional

Devotional - Tatal tau Isi tine promisiunile

Ghetsimani a fost grădina în care Isus a mers să Se roage când încercarea Lui devenise zdrobitoare și paharul Său Îl copleșea. Era locul în care El Își plângea profunde suferințele în fața Tatălui. De asemenea, acolo a câștigat lupta împotriva oricărui principat și oricărei puteri ale celui rău.

Unii creștini spun astăzi: "Generația noastră nu mai este o generație a lacrimilor. Am fost chemați să sărbătorim și să luăm totul prin credință. Putem să rostim din Cuvânt, iar fiecare munte va fi mutat. Trebuie pur și simplu, să medităm la bunătatea lui Dumnezeu”. Aceasta este postura Bisericii moderne aflată în prosperitate...

Sunt de acord că Dumnezeul nostru este un Dumnezeu al iubirii și, da, trebuie să sărbătorim înaintea Lui. Dar vine un moment în care încercările noastre sunt atât de copleșitoare, încât nu putem face nimic altceva decât să plângem înaintea tronului Său. Cu acest lucru s-a confruntat Isus, dar nu a păcătuit prin necredință atunci când s-a rugat în Ghetsimani. Dimpotrivă, Isus demonstra poporului Său cum să obțină putere și autoritate asupra tuturor forțelor satanice.

Luați în considerare rugăciunile lui Isus din Ghetsimani:

  • „Sufletul Meu este cuprins de o întristare de moarte; rămâneţi aici şi vegheaţi împreună cu Mine” (Matei 26:38). Afirmația Sa spunea, în esență: "Acest lucru întrece orice înțelegere, iar dacă va continua, Mă va ucide".
  • Isus a continuat: "Tată, dacă este cu putinţă, depărtează de la Mine paharul acesta!" (26:39). Te-ai rugat vreodată cu o asemenea agonie, încât lacrimile tale fierbinți să-ți sfâșie chipul?

Isus s-a rugat "rugăciunea supremă" în Ghetsimani, cea din urmă rugăciune, care ar fi mutat munții și ar fi scuturat iadul. Aceasta era cuprinsă în: „Totuşi nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu”. S-ar putea să te fi luptat în rugăciune pentru o anumită situație. Să-I spui lui Dumnezeu cum ai postit și ai mijlocit, ai bătut la ușă, ai căutat și ai crezut, și totuși, ceea ce ți-ai dorit nu se întâmplă. Acest lucru a creat un adevărat conflict în duhul tău.

Vă încurajez să încredințați totul în mâinile Sale și să intrați în locul de odihnă pe care El l-a pregătit (Evrei 4:1). El a promis: „Vă voi fi Tată, iar voi Îmi veți fi fii și fiice” (2 Corinteni 6:18). Tatăl tău își ține promisiunile!

© 2019 World Challenge, Inc | All Rights Reserved

x

Abonează-te la revista gratuită, la newsletterul nostru email sau la punctele de rugăciune lunare, durează doar câteva secunde.  Abonare

Rugaciune Ai o problemă și ai nevoie de ajutor în rugăciune? Suntem aici pentru tine, te putem sprijini, ne rugăm împreună cu tine! Scrie-ne!

Alfaomega.tv folosește cookies. Info și setări: Politica Cookies. Politica confidențialitate.