Donează     Rugăciune       TV LIVE                           

galerie home devotional

Devotional - Mandrie ranita

După toate discuțiile din biserică cu privire la iertare, restaurare și vindecare, foarte puține par să fie demonstrate cu adevărat de către creștini. Tuturor ne place să ne gândim la noi înșine ca la persoane împăciuitoare, care îi ridică pe cei căzuți, iertând și uitând întotdeauna. Dar chiar și cei mai spirituali sunt vinovați de a nu arăta un duh de iertare.

Ne este greu să-i iertăm pe cei care ne-au rănit mândria, sau pe cineva care este nerecunoscător, sau pe oricine ne-a înșealat. Majoritatea creștinilor nu știu nici primul lucru despre critică. Folosim tot felul de metode pentru a ne ascunde resentimentele, dovedind o abilitate a ne apăra. Da, mândria rănită este un lucru teribil.

Adesea, înainte de a-i putea ierta pe alții, trebuie să învățăm să-L iertăm pe Dumnezeu. Deși Dumnezeu nu a păcătuit niciodată împotriva vreunei persoane, acest lucru nu ne împiedică să ne supărăm pe El. Noi venim în prezența Lui pentru a ne ruga, dar avem sentimente negative față de El, fiindcă începem să credem că n-a făcut ceea ce am crezut că ar fi trebuit. O rugăciune poate să fi rămas fără răspuns săptămâni, luni, chiar ani. Sau apare o boală neașteptată, sau o tragedie cu privire la o persoană iubită - iar credința începe să oscileze.

Amintiți-vă, Cuvântul lui Dumnezeu spune foarte clar faptul că o persoană care se clatină nu va primi niciodată ceva de la Dumnezeu: „pentru că cine se îndoieşte seamănă cu valul mării, tulburat şi împins de vânt încoace şi încolo. Un astfel de om să nu se aştepte să primească ceva de la Domnul, căci este un om nehotărât şi nestatornic în toate căile sale”(Iacov 1:6-8).

Isus a înțeles această tendință în copiii Săi, de a păstra supărare împotriva cerului atunci când munții nu sunt mutați la timp. El l-a avertizat pe Petru să nu ceară nimic când stă în prezența lui Dumnezeu dacă nu ierta. „Şi, când staţi în picioare de vă rugaţi, să iertaţi orice aveţi împotriva cuiva, pentru ca şi Tatăl vostru care este în ceruri să vă ierte greşelile voastre” (Marcu 11:25).

Dacă aveți ceva în inimă ascuns, împotriva unei alte persoane sau împotriva cerului, lăsați duhul iertării să curgă prin voi. Dumnezeu este credincios!

© 2019 World Challenge, Inc | All Rights Reserved

Informatiile publicate pe site-ul alfaomega.tv (text sau video) pot fi preluate de alte publicatii, site-uri si bloguri online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ spre pagina de pe site-ul nostru. Orice abatere de la aceste norme constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si o vom trata ca atare.
x

Abonează-te la revista gratuită, la newsletterul nostru email sau la punctele de rugăciune lunare, durează doar câteva secunde.  Abonare

Rugaciune Ai o problemă și ai nevoie de ajutor în rugăciune? Suntem aici pentru tine, te putem sprijini, ne rugăm împreună cu tine! Scrie-ne!

Alfaomega.tv folosește cookies. Info și setări: Politica Cookies. Politica confidențialitate.