Donează     Rugăciune       TV LIVE                           

galerie home devotional

Devotional: Un refugiu in vreme de necaz

Creștini sinceri m-au întrebat: „Pe cine să credem? Am citit lucrările multor slujitori de-a lungul anilor care păreau convinși că sfârșitul era foarte aproape. Cu toate acestea, iar și iar au dat greș. Cred că mulți doar încercau să își vândă cărțile pe când alții cu adevărat au crezut că Dumnezeu le vorbea că sfârșitul se apropie”.

Uneori am fost complet frânt înaintea lui Dumnezeu, înălțându-mi glasul spre El: „Doamne, de câți ani am predicat că judecata este la ușă. Am dat semnale de alarmă despre criza economică ce stă să vină, totuși eu văd doar că se întâmplă exact invers. Văd lumea prosperând și văzându-și fericită de drum în vreme ce își ucide pruncii din pântece, alunecă în groapa dezmățului, și Te dă afară din fiecare instituție. Până când, Doamne?”

Ieremia a petrecut ani de zile prorocind despre evenimentele care nu avuseseră loc încă. El striga: „M-ai înduplecat, Doamne, şi m-am lăsat înduplecat; ai fost mai tare decât mine şi m-ai biruit! În fiecare zi sunt o pricină de râs, toată lumea îşi bate joc de mine. Căci ori de câte ori vorbesc, trebuie să strig: „Silnicie şi apăsare!” Aşa încât Cuvântul Domnului îmi aduce numai ocară şi batjocură toată ziua.” (Ieremia 20:7-8)

Dar Ieremia nu se putea opri din avertizarea poporului lui Dumnezeu. Chiar dacă profețiile lui păreau neîntemeiate, el a continuat să prorocească. Simt același foc arzând în sufletul meu ce îl simțea și Ieremia și sunt convins, mai mult ca niciodată, că Dumnezeu „Și-a îndreptat fața” împotriva acestei națiuni pentru vărsările sale de sânge și aroganța împotriva numelui Lui, iar judecata Lui este gata să aibă loc!

Pe de altă parte, mulțumesc lui Dumnezeu pentru multele promisiuni din Cuvântul Lui pentru a proteja și binecuvânta poporul Lui în și prin toate furtunile. Oamenii lui Dumnezeu care se roagă nu trebuie să se teamă, nici să se îngrijoreze sau să se frământe.

„Domnul este scăparea celui asuprit, scăpare la vreme de necaz. Și cei ce cunosc Numele Tău se încred în Tine, căci Tu nu părăsești pe cei ce Te caută, Doamne!” (Psalm 9:9-10).

© 2019 World Challenge, Inc | All Rights Reserved

Informatiile publicate pe site-ul alfaomega.tv (text sau video) pot fi preluate de alte publicatii, site-uri si bloguri online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ spre pagina de pe site-ul nostru. Orice abatere de la aceste norme constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si o vom trata ca atare.
x

Abonează-te la revista gratuită, la newsletterul nostru email sau la punctele de rugăciune lunare, durează doar câteva secunde.  Abonare

Rugaciune Ai o problemă și ai nevoie de ajutor în rugăciune? Suntem aici pentru tine, te putem sprijini, ne rugăm împreună cu tine! Scrie-ne!

Alfaomega.tv folosește cookies. Info și setări: Politica Cookies. Politica confidențialitate.