Donează     Rugăciune       TV LIVE                           

galerie home devotional

Devotional - Dragostea tandra a Tatalui

Pentru multe persoane este dificil să se gândească la Dumnezeu ca la un Tată iubitor. Nu se pot abține să-L vadă pe Dumnezeu prin ochii experiențelor trecute cu un tată lipsit de evlavie sau cu un tată vitreg. Este foarte trist. Dar priviți la modul în care Dumnezeu S-a revelat lui Moise: „Şi Domnul a trecut pe dinaintea lui şi a strigat: "Domnul Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi credincioşie, care Îşi ţine dragostea până în mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea şi păcatul, dar nu socoteşte pe cel vinovat drept nevinovat, şi pedepseşte fărădelegea părinţilor în copii şi în copiii copiilor lor până la al treilea şi al patrulea neam!“ (Exodul 34:6-7)

Când suntem în mijlocul numeroaselor noastre încercări, tindem să uităm ce a spus Dumnezeu despre cum este propria Lui natură. Cu toate acestea, dacă numai ne-am încrede în El în astfel de momente, am avea o mare siguranță în sufletele noastre! De la un capăt la altul Biblia ne vorbește fiind vocea lui Dumnezeu, dezvăluindu-ne cât de blând și iubitor este.

  • El se grăbește să ierte: „Căci Tu eşti bun, Doamne, gata să ierţi şi plin de îndurare cu toţi cei ce Te cheamă.” (Psalmul 86:5)
  • Este răbdător cu noi, plin de îndurare și milă: „Mari sunt îndurările Tale, Doamne! Înviorează-mă după judecăţile Tale!” (Psalmul 119:156)
  • El este încet la mânie: „Domnul este milostiv şi plin de îndurare, îndelung răbdător şi plin de bunătate.” (Psalmul 145:8) „Căci El este milostiv şi plin de îndurare, îndelung răbdător şi bogat în bunătate şi-I pare rău de relele pe care le trimite.” (Ioel 2:13)

Când mergi să te închini înaintea Domnului în rugăciune, să fii foarte atent ce fel de imagine a lui Dumnezeu o ai în prezența Lui! Trebuie să fim pe deplin convinși ne iubește și că este cine ne-a spus că este! Desigur, Dumnezeu are o iubire generală pentru omenire, care poate fi îmbrățișată de oricine vine la El cu pocăință. Dar există în inima lui Dumnezeu și un alt fel de iubire, o dragoste specială pentru copiii Săi!

„Slujiţi Domnului cu bucurie, veniţi cu veselie înaintea Lui.” (Psalmul 100:2) Dumnezeu dorește să ai încredere în dragostea Lui față de tine, pentru a fi o mărturie a bucuriei și veseliei înaintea Lui!

© 2019 World Challenge, Inc | All Rights Reserved

Alte informatii

Canalul Alfa Omega TV poate fi receptionat gratuit via satelit: Eutelsat E16A, 16 grade Est, Frecventa – 12.717 Mhz, Polarizare Orizontală, Symbol rate - 7500 ks/s, FEC - 3/4, Codare - MPEG-4. Alfa Omega TV Production detine 2 licente de emisie TV pe satelit: canalele Alfa Omega TV si Alfa Omega TV International. SC Alfa Omega TV Production SRL, Str Aurel Pop nr. 8, Timisoara. Reprezentant legal si asociat unic: Petan Tudor. Conducerea societatii: Petan Tudor: director general, coodonator programe; Petan Mirela: director executiv; Mocofan Muguras: director tehnic/dezvoltare.  Cod de conduita profesionala

x

Abonează-te la revista gratuită, la newsletterul nostru email sau la punctele de rugăciune lunare, durează doar câteva secunde.  Abonare

Rugaciune Ai o problemă și ai nevoie de ajutor în rugăciune? Suntem aici pentru tine, te putem sprijini, ne rugăm împreună cu tine! Scrie-ne!

Alfaomega.tv folosește cookies. Info și setări: Politica Cookies. Politica confidențialitate.