Donează     Rugăciune       TV LIVE                           

galerie home devotional

Devoțional - Slava lui Hristos nu poate fi ascunsă

„El a luat iarăşi cuvântul şi a zis: „Ei bine, eu văd patru oameni umblând slobozi în mijlocul focului şi nevătămaţi; şi chipul celui de al patrulea seamănă cu al unui fiu de dumnezei!” (Daniel 3:25)

Cu toții suntem familiarizați cu această poveste. Nebucadnețar, regele Babilonului, a chemat fiecare conducător din imperiul său îndepărtat, cu un singur scop: acesta trebuia să se plece în fața unei statui uriașe de aur și să onoreze dumnezeii săi. Dacă cineva din țară refuza să se închine, aceasta ar fi însemnat moarte sigură! În acele zile era o practică obișnuită să se pedepsească infractorii de orice fel aruncându-i într-un cuptor aprins. Atunci când trei tineri au stat fermi pentru dreptate și au refuzat să se supună decretului, Nebucadnețar a izbucnit într‑o furie aprinsă. El a ordonat soldaților săi să încingă cuptorul de șapte ori mai fierbinte decât de obicei și să se pregătească să-i ardă pe opozanți (Daniel 3:1-19).

Acești trei tineri evrei: Șadrac, Meșac și Abed-Nego, au fost aruncați într-un cuptor atât de fierbinte încât soldații desemnați să-i arunce în foc au căzut morți. Cu toate acestea, atunci când regele i-a privit pe cei trei, a rămas uimit de ceea ce a văzut: „N-am aruncat noi în mijlocul focului trei oameni legaţi? – „Ei bine, eu văd patru oameni umblând slobozi în mijlocul focului şi nevătămaţi; şi chipul celui de al patrulea seamănă cu al unui fiu de dumnezeu!” (Daniel 3:25)

Cum putea un împărat păgân să-L recunoască pe Fiul lui Dumnezeu? Lucrul acesta a fost descoperit fiindcă slava lui Hristos nu poate fi ascunsă! Ori de câte ori îngerii apar în Scriptură, aceștia sunt îmbrăcați în alb și sunt învăluiți de o strălucire cerească. Totuși, Cel care strălucea nu a fost vreun serafim, ci a fost Isus Însuși – El era mai strălucitor decât flacăra acelui foc încins de șapte ori.

Dragii mei, această mărturie a prezenței lui Hristos a venit de pe buzele păgâne. Și era o situație de viață sau de moarte. Aceasta era criza unei vieți, însă Hristos a intrat cuptor cu acești oameni și i-a salvat.

Ce Îl aduce pe Hristos în criza ta? Este încrederea deplină că El poate să vă salveze și să vă elibereze indiferent cu ce v-ați confrunta. Încrederea că, indiferent de ceea ce se întâmplă, vă aflați în mâinile Lui. Te confrunți cu o criză - spirituală, financiară, mentală, fizică? În căsătoria ta? Slujba ta? În lucrul tău? Când numai o minune vă poate scoate din situația voastră lipsită de speranță, Isus va veni și va trece prin aceasta cu voi. Fiul Dumnezeului celui viu vă poate rezolva problema și vă poate salva în cuptorul necazului vostru.

David Wilkerson © 2019 World Challenge, Inc | All Rights Reserved

Alte informatii

Canalul Alfa Omega TV poate fi receptionat gratuit via satelit: Eutelsat E16A, 16 grade Est, Frecventa – 12.717 Mhz, Polarizare Orizontală, Symbol rate - 7500 ks/s, FEC - 3/4, Codare - MPEG-4. Alfa Omega TV Production detine 2 licente de emisie TV pe satelit: canalele Alfa Omega TV si Alfa Omega TV International. SC Alfa Omega TV Production SRL, Str Aurel Pop nr. 8, Timisoara. Reprezentant legal si asociat unic: Petan Tudor. Conducerea societatii: Petan Tudor: director general, coodonator programe; Petan Mirela: director executiv; Mocofan Muguras: director tehnic/dezvoltare.  Cod de conduita profesionala

x

Abonează-te la revista gratuită, la newsletterul nostru email sau la punctele de rugăciune lunare, durează doar câteva secunde.  Abonare

Rugaciune Ai o problemă și ai nevoie de ajutor în rugăciune? Suntem aici pentru tine, te putem sprijini, ne rugăm împreună cu tine! Scrie-ne!

Alfaomega.tv folosește cookies. Info și setări: Politica Cookies. Politica confidențialitate.