Mana profetica - Darul vietii...
Viața aceasta binecuvântată, nu trebuie privită, în niciun sens, ca ceva ce ai realizat prin puterea ta, ci ca ceva ce ai primit. Noi nu o merităm, nu ne putem agăța de ea, nu o putem câștiga; nu putem face altceva decât s-o cerem și s-o primim. Este darul lui Dumnezeu în Hristos Isus. Atunci când un lucru este considerat un dar, singurul lucru care-i rămâne de făcut celui ce i se oferă, este să-l primească și să-i mulțumească celui care i l-a oferit.
Nu spunem niciodată despre un dar: „Uite ce am realizat”, mândrindu-ne, mai apoi, cu abilitatea noastră și înțelepciunea prin care am realizat acel lucru. Și, de asemenea, darul nu este neapărat pentru cei care fac lucruri mărețe, ci pentru cei care „primesc, în toată plinătatea, harul şi darul neprihănirii”, potrivit promisiunilor făcute.
Verset biblic: Iacov 1:17 – „orice ni se dă bun şi orice dar desăvârşit este de sus, coborându-se de la Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare.”
© Ruach Ministries












