Donează     Rugăciune       TV LIVE                          
2018 toamna Devotional 1 713

Devotional - Dumnezeu va fi pricina laudei mele

”Încrede-te în Domnul din toată inima ta şi nu te bizui pe înţelepciunea ta! Recunoaşte-L în toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările” (Proverbe 3:5-6).

Când te aflii în criza vieții tale – încrede-te în Dumnezeu pentru finanțele tale, căsătoria ta, copiii tăi, sănătatea ta - este important să te întorci la Cuvântul lui Dumnezeu și să spui: ”Doamne, mă vei ajuta să nu mă bizui pe propria mea înțelegere? Vrei să mă ajuți să nu încerc să-mi imaginez o cale de ieșire din dilema mea prin puterea mea? Vrei să mă ajuți să mă încred în Tine cu toată inima mea?” În timp ce te vei ruga astfel și te vei dărui Duhului Sfânt ca să te călăuzească, vei ajunge să crești în curaj și credință.

Îmi place ceea ce a spus Regele David în Psalmul 44: ” Dumnezeule, am auzit cu urechile noastre şi părinţii noştri ne-au povestit lucrările pe care le-ai făcut pe vremea lor, în zilele de odinioară. Cu mâna Ta ai izgonit neamuri ca să-i sădeşti pe ei, ai lovit popoare ca să-i întinzi pe ei. Căci nu prin sabia lor au pus mâna pe ţară, nu braţul lor i-a mântuit, ci dreapta Ta, braţul Tău, lumina Feţei Tale, pentru că îi iubeai. Dumnezeule, Tu eşti Împăratul meu: porunceşte izbăvirea lui Iacov! Cu Tine doborâm pe vrăjmaşii noştri, cu Numele Tău zdrobim pe potrivnicii noştri. Căci nu în arcul meu mă încred, nu sabia mea mă va scăpa; ci Tu ne izbăveşti de vrăjmaşii noştri şi dai de ruşine pe cei ce ne urăsc. Noi, în fiecare zi, ne lăudăm cu Dumnezeu şi pururea slăvim Numele Tău” (versetele 1-8).

David spunea de fapt: ”Doamne, ne-ai spus ce ai făcut în trecut. Ți-ai adus poporul din robie în locul făgăduinței - nu prin inteligență, gândire sau putere omenească, ci prin Duhul Tău. Cunoscând istoria, nu voi avea încredere în puterea și raționamentul meu. Ci Tu vei fi pricina laudelor mele în toate zilele vieții mele!” (Carter Conion)

Carter Conlon s-a alăturat personalului pastoral al Bisericii Times Square în 1994, la invitația pastorului fondator, David Wilkerson, și a fost numit pastor senior în 2001.

© 2018 World Challenge, Inc | All Rights Reserved

Informatiile publicate pe site-ul alfaomega.tv (text sau video) pot fi preluate de alte publicatii, site-uri si bloguri online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ spre pagina de pe site-ul nostru. Orice abatere de la aceste norme constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si o vom trata ca atare.
x
x

GDPR - avem nevoie de acordul tău pentru a putea să-ți trimitem materiale

Dacă ești abonat la revistă sau la newsletterul nostru, trebuie să știi că nu ți le mai putem trimite, decât dacă primim un acord explicit de la tine, conform legislației GDPR. Durează câteva secunde să ne dai acordul. alfaomega.tv/acord
Alfaomega.tv folosește cookies. Info și setări: Politica Cookies. Politica confidențialitate.