Donează     Rugăciune       TV LIVE                           

galerie home devotional

Devotional: Razboiul secret

Biblia avertizează cu claritate: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile ca în ziua răzvrătirii, ca în ziua ispitirii în pustie” (vezi Evrei 3:7-8). Cu alte cuvinte, nu întrebați așa cum Israel a făcut odată în necredința sa: „Oare va putea Dumnezeu să pună o masă în pustie?” (Psalmul 78:19).

Nu puneți la îndoială integritatea Domnului sau angajamentul Său față de tine, chiar dacă neîncetat se duc lupte în mintea ta. Dumnezeu ți-a spus că te va înălța, pentru a fi o mărturie. El ți-a spus că a îngăduit anumite lucruri în viața ta, dar că toate lucrurile lucrează împreună pentru bine, deoarece tu Îl iubești și ești chemat după planul Său.

Și acum, Domnul te cheamă să te ridici. Te cheamă să îți ridici capul și să cânți acel cântec pe care L-a pus în înima ta. Tu ești Mireasa lui Hristos, iar Dumnezeu Își riscă reputația, păzindu-te pe tine și întărind o mărturie de victorie în inima ta.

De aceea, să-ți pui aceasta la inimă: „El este slava mea, și Cel ce îmi înalță capul. Chiar dacă voi fi deprimat deseară când mă pun în pat, El este cel care îmi înalță capul dimineață. El este cel care îmi dă putere să mai trec printr-o altă zi. Dacă El este cel care a pus un vis în inima mea, va deveni realitate, pentru că El mi-a pus în față o ușă deschisă pe care nici un om nu o va închide. Nu contează câte voci se ridică împotriva a ceea ce a rostit Dumnezeu față de mine. Nu îmi voi întări inima în necredință!”

Așadar, nu deznădăjdui în mijlocul războiului secret pe care îl duci. Refuză să asculți de minciuni. Nu te da bătut! Mai degrabă, ascultă de vocea lui Dumnezeu care te cheamă astăzi. El va fi credincios să ofere tot ceea ce ai nevoie — putere să treci de încă o zi, curaj să stai în picioare și credință pentru toate nevoile tale.

Carter Conlon s-a alăturat echipei pastorale a bisericii Times Square în 1994 la invitația pastorului fondator, David Wilkerson, și a fost numit pastor principal în 2001. 

© 2018 World Challenge, Inc | All Rights Reserved

x

Abonează-te la revista gratuită, la newsletterul nostru email sau la punctele de rugăciune lunare, durează doar câteva secunde.  Abonare

Rugaciune Ai o problemă și ai nevoie de ajutor în rugăciune? Suntem aici pentru tine, te putem sprijini, ne rugăm împreună cu tine! Scrie-ne!

Alfaomega.tv folosește cookies. Info și setări: Politica Cookies. Politica confidențialitate.