Donează     Rugăciune       TV LIVE                          

2018 Iarna Devotional header

Devotional - Binecuvantarea lui Dumnezeu pentru inimile deschise

„La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul. Pământul era pustiu şi gol; peste faţa adâncului de ape era întuneric, şi Duhul lui Dumnezeu Se mişca pe deasupra apelor” (Geneza 1:1-2).

Dumnezeu a creat totul - oceanele, râurile, păsările, animalele, creaturile mării, toată vegetația și pe om „după chipul Său” - și după fiecare zi de creație Dumnezeu a proclamat despre creațiile Sale că: „Erau bune” (vezi Geneza 1:4 ,9,11,12,18,21,25,31). După ce l-a creat pe bărbat și pe femeie, „Dumnezeu i-a binecuvântat şi Dumnezeu le-a zis: „Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ” (1:28).

Cuvântul „binecuvântat” este unul de o mare însemnătate aici. Felul binecuvântării pe care Dumnezeu a dat-o acestora a fost puterea de a putea realiza lucrurile încă nerealizate. El a spus: „Am umplut pământul cu lucruri minunate și splendide, care sunt toate bune și acum vă dau putere să umpleți pământul cu lucrurile care îmi aduc plăcere. Eu vă binecuvântez și vă dau putere să stăpâniți peste orice lucru viu de pe pământ.”

Pe măsură ce înțelegem că tot ceea ce avem este un dar de la Dumnezeu, trebuie să ne dăm seama că Satana va încerca să manipuleze binecuvântările lui Dumnezeu și să le transforme în lucruri pe care noi vom încerca să le controlăm (vezi Geneza 3:1). Satan este viclean și el va încerca să ia lucrurile bune pe care ni le-a dat Dumnezeu și să le facă să devină o capcană pentru noi. Primul păcat din Grădina Edenului s-a manifestat prin folosirea unor lucruri bune într-un mod păcătos.

Trebuie să luăm binecuvântările lui Dumnezeu și să le folosim pentru a-L slăvi pe Împărat. Este minunat să vezi ciclul de primire și dăruire - dăruire generoasă - celor care sunt în nevoie. Vă încurajez să vă uitați la binecuvântările voastre și să-L întrebați pe Dumnezeu ce ar trebui să faceți pentru alții. El îi binecuvântează pe cei ale căror inimi sunt deschise să ofere din bunurile sau timpul lor pentru a face o diferență în viețile altora. Dumnezeu te-a binecuvântat pentru ca și tu la rândul tău să fii o binecuvântare!

© 2018 World Challenge, Inc | All Rights Reserved

Informatiile publicate pe site-ul alfaomega.tv (text sau video) pot fi preluate de alte publicatii, site-uri si bloguri online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ spre pagina de pe site-ul nostru. Orice abatere de la aceste norme constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si o vom trata ca atare.
x

GDPR - avem nevoie de acordul tău pentru a putea să-ți trimitem materiale

Dacă ești abonat la revistă sau la newsletterul nostru, trebuie să știi că nu ți le mai putem trimite, decât dacă primim un acord explicit de la tine, conform legislației GDPR. Durează câteva secunde să ne dai acordul. alfaomega.tv/acord
Alfaomega.tv folosește cookies. Info și setări: Politica Cookies. Politica confidențialitate.