Ce face Domnul în întreaga lume
Tehnologia ajută la răspândirea cu rapiditate a informațiilor de tot felul, credibile sau mai puțin credibile. În acest context, Alfa Omega TV încearcă să ofere oamenilor știri care să aducă o perspectivă creștină asupra evenimentelor mondiale, din diferite zone de pe glob.
Unul dintre cele mai recente evenimente care au zguduit întreaga lume a fost asaltul aerian asupra Israelului din noaptea de 13/14 aprilie 2024, în mare parte, de pe teritoriul iranian. Este o premieră că Iranul a atacat în mod direct Israelul alegând, de obicei, să vizeze statul evreu folosind grupurile sale proxy teroriste Hezbollah și Hamas. Iranul a lansat, în total, peste 300 de drone, rachete de croazieră și rachete balistice. Potrivit declarațiilor oficiale, 98% dintre aceste obiecte au fost interceptate, mare parte în afara teritoriului israelian.
Pe de altă parte, Fâșia Gaza rămâne un punct fierbinte în Orientul Mijlociu. Creștinii sunt prinși la mijloc în aceste lupte, dar continuă să rămână într-o zonă în care sunt înconjurați de amenințări. Timp de câteva săptămâni, George Thomas, corespondent-șef internațional al CBN, a călătorit în mai multe regiuni ale lumii marcate de conflicte, iar informațiile transmise au ajuns și în România prin intermediul emisiunii „Mapamond creștin”.
Creștini în pericol
Tensiunile din Liban între creștini și musulmani au izbucnit după uciderea unui cunoscut politician creștin. Având în vedere opoziția acerbă față de Hezbollah, creștinii libanezi sunt îngrijorați pentru siguranța lor, pe măsură ce intimidarea grupului terorist crește.
George Thomas: Creștinii se simt prinși între statul evreu și gruparea teroristă islamică. Cei doi dușmani s-au luptat ultima dată în 2006. De-a lungul văii Klayaa, o comunitate creștină din sudul Libanului, oamenii cu care am vorbit, nu pot să creadă că Israelul și Hezbollah-ul sunt din nou în război. De fapt, aceasta este o regiune care are parte de război de mai bine de 50 de ani. Hezbollah, care înseamnă „Partidul lui Allah”, deține o putere semnificativă în societatea libaneză. Ei controlează părți din Beirut, sudul Libanului și regiunea de est a Văii Bekaa. Rezoluția 1701 a Consiliului de Securitate al ONU, care a pus capăt ultimului conflict dintre Hezbollah și Israel în 2006, prevede ca Armata Libaneză, cu ajutorul forțelor ONU de menținere a păcii, să dezarmeze gruparea teroristă, să-și mute luptătorii la nord de râul Litani și să patruleze împreună regiunea. Nimic din toate astea nu s-a întâmplat.
Lumină în întuneric
În timp ce ostilitățile din Orientul Mijlociu îngreunează viața creștinilor, în Yemen, un grup mic de credincioși a îndurat de ani de zile persecuția din partea militanților musulmani și a guvernului lor. Acum, acțiunile rebelilor Houthi îngreunează și mai mult situația.
Gary Lane, reporter CBN: Mișcarea Houthi a început cu mai bine de 30 de ani în urmă sub forma unei rebeliuni împotriva guvernului musulman sunit. Înarmați de Iran, miliția musulmană șiită e de o importanță crucială pentru strategia Teheranului de a domina Orientul Mijlociu și de a controla rutele comerciale navale prin restricționarea accesului spre Marea Roșie. Dr. Kenneth Pollack e un fost analist CIA și membru al American Enterprise Institute. El spune că rebelii Houthi și Iranul au un scop comun, acela de a distruge Israelul și de a alunga Statele Unite și aliații săi din Orientul Mijlociu. Odată ce părăsesc islamul și sunt botezați, creștinii yemeniți sunt considerați trădători. Așadar, ei nu-și dezvăluie noua lor credință pentru a evita să fie persecutați sau uciși de clanul sau de familia lor.
O altă emisiune prin care reflectăm actualitatea este „Jerusalem Dateline”, realizată de Chris Mitchell, șeful Biroului de știri CBN în Orientul Mijlociu. În timpul unei vizite a președintelui CBN, Gordon Robertson, în studioul din Ierusalim, el și-a împărtășit gândurile cu privire la urgența situației din Israel și Orientul Mijlociu.
Gordon Robertson: Cred că acum, mai mult ca oricând, trebuie să ne rugăm pentru pacea Ierusalimului. Un conflict cu Iranul este probabil, dar nu benefic pentru lume și cu siguranță pentru Israel. Haideți să ne rugăm să fie pace și ca oamenii să realizeze consecințele a ceea ce au de gând să facă. Ei încearcă să șteargă poporul evreu de pe planetă. Cred că Iranul este mulțumit de această idee, doar ei numesc Israelul „micul Satana”. Cred că și conducerea palestiniană susține această idee, doar priviți la ce i-au învățat pe copii, de generații. Lumea trebuie să se trezească și să înțeleagă că fundamentul acestei ideologii este complet întunecat. Lumea a spus „niciodată din nou” după Al Doilea Război Mondial și înseamnă „niciodată” și astăzi. Trebuie să susținem Israelul, trebuie să ne rugăm pentru Israel și să facem tot ce putem pentru a-l ajuta.
În cadrul emisiunii „Ziua se apropie” a fost prezentat un interviu realizat de colegii noștri de la „Christians for Israel” cu pastorul ucrainean Andrei Babii. Acesta a vorbit despre starea Ucrainei pe durata războiului, precum și despre ceea ce pot face pastorii ca să primească încurajare, atât pentru ei, cât și pentru enoriași.
Andrei Babii: Pe măsură ce vede că va fi înfrântă, Rusia încearcă să ne facă probleme, dar nu pe câmpul de luptă, ci încearcă să ne atace infrastructura, dorind să ne lase fără curent electric, fără gaz și fără multe altele, sperând să ucidă mare parte din populația civilă. Cu asta trăim noi în ultima vreme, mai ales cu atacuri sinucigașe cu drone.
Fiind pastor, mă simt responsabil pentru semenii mei. Mă bucur că familia mea e în siguranță. Sunt recunoscător națiunii olandeze și poporului olandez că au mare grijă de refugiații ucraineni, inclusiv de familia mea. Vreau să le ofer alinare creștinilor, celor pe care Dumnezeu i-a lăsat în responsabilitatea mea. De asemenea, vreau să fac ceva pentru victoria și eliberarea Ucrainei. Aș minți dacă aș spune că sunt curajos și că nu mă tem de nimic. De fapt, când a început războiul, îmi era greu să mă rog și să citesc Scriptura tocmai fiindcă îmi era frică și eram îngrijorat atât pentru mine, cât și pentru familia mea și pentru oamenii de care sunt responsabil. Acum, însă, ne-am mai obișnuit cu războiul. Îmi găsesc încurajarea în Biblie, în primul rând. Aș vrea să menționez câteva versete. Unul dintre ele este Isaia 30:15, unde scrie: „În liniște și odihnă va fi mântuirea voastră.” Această liniște, pentru mine, înseamnă meditarea asupra Scripturii. Odihna, pentru mine, presupune rugăciunea și încredințarea în Domnul. Un alt verset este Evrei 12:2: „Să ne uităm țintă la Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre, adică la Isus.” Știind că și alții au trecut prin vremuri grele, s-au aflat în situații dificile, știu că nu sunt singurul în această stare.
Deși trăiesc într-o stare de război, Andrei Babii spune că au primit și binecuvântări.
Andrei Babii: Prima binecuvântare ar fi faptul că, atunci când a izbucnit războiul, națiunea ucraineană a devenit mai unită. Îi primim pe refugiații din sud și din est ca și când ar fi membri ai familiei noastre. O altă binecuvântare e și faptul că am devenit mai apropiați de Dumnezeu. Încercăm să citim mai mult din Biblie. La început, a fost greu, căci nu ne puteam concentra. O altă binecuvântare e faptul că acum comunicăm mai mult cu alte țări. Sper să păstrăm aceste legături și pe viitor, după încetarea războiului.
Prigoana Bisericii și apostazia sunt alte două semne clare pe care Biblia le prezintă ca fiind prezente înainte de revenirea lui Isus pe norii cerului. Dacă în țări precum China controlul asupra Bisericii este fără perdea, în alte state controlul se pregătește prin tot mai multe restricții legislative, care vor putea fi folosite împotriva credincioșilor dacă va fi nevoie în viitor. În grupajele de știri AO News au fost prezentate informații despre cât de răspândită și la îndemână este capacitatea statului de a controla populația.
Controlul statului în China și persecuţia digitală
China se află pe locul 19 în lista mondială a Open Doors din anul 2024 cu cele mai periculoase țări pentru creștini. Presiunea asupra creștinilor din această țară a crescut din cauza noilor reglementări care limitează bisericile în închinarea lor sau în alte activități religioase. Din septembrie 2023 toate organizațiile religioase aprobate de stat au trebuit să implementeze o serie de reglementări mai stricte încurajând și predicând sprijinul pentru Partidul Comunist Chinez și sinicizarea religiilor Chinei. Aceasta include obligația ca predicile să reflecte valorile socialiste. O parte din biserici au fost închise pentru că erau prea multe, conform directivelor Comitetului Central al PCC sau li s-a spus să îndepărteze crucile și simbolurile creștine și să afișeze embleme și sloganuri comuniste.
Islanda întoarce spatele creștinismului în favoarea zeilor păgâni
Ultimul sondaj efectuat în Islanda amplasează mica țară insulară pe locul 10 la proporția populației atee. Doar 57% dintre islandezi se mai descriu drept religioși și 31% ca nereligioși. Sondajul relevă faptul că în 2023, deși 59% din populație aparținea bisericii de stat, islandezii își părăsesc biserica și mulți întorc spatele nu numai luteranismului, ci și creștinismului însuși. Din ce în ce mai mulți islandezi se îndreaptă către păgânismul germanic antic și îmbrățișează religia neo-păgână „asatro”. Astăzi, 1,5% din populație îi aparține, oficial, acestei religii. Johannes Reimer concluzionează că, cităm: „Biserica de stat a dezamăgit din cauză că a acceptat practica homosexuală și genderismul, în general. O altă cauză este dată de legăturile foarte strânse ale Bisericii cu statul și atitudinea sa naivă și necritică față de evoluțiile socio-politice.”
Informații difuzate în programele prin care reflectăm actualitatea la nivel mondial.
Articolul a fost publicat în revista Alfa Omega TV Magazin (anul 14, nr. 3), din mai-iunie 2024, cu tema „Pentru o vreme ca aceasta”. Mai multe despre revistă și despre cum te poți abona: https://alfaomega.tv/revista













