3-3 Asociatia Alege Viata - 23 de ani de binecuvantari - de Ionica Zaharie
“Dorim să vedem mișcări spirituale în toată România, astfel încât fiecare român să cunoască un creștin matur, și România să fie o binecuvântare pentru alte națiuni!”
În anul 1990 când încă mai erau tancuri pe stradă și cartușe goale pe aeroportul Otopeni, o echipă de câțiva misionari americani din Campus Crusade for Christ au venit în România să spună Vestea Bună celor care fuseseră ținuți în întuneric 45 de ani din cauza comunismului. Scopul lor a fost să lucreze cu studenții din universitățile din România și să câștige pentru Hristos viitorii lideri ai societății.
Trei dintre ei au ajuns și în camera mea de cămin și mi-au prezentat evanghelia cu broșura Alege Viața. Acesta a fost momentul cercetării și întoarcerii mele la Dumnezeu. La scurt timp și soția mea l-a primit pe Domnul după ce a vizionat filmul Isus de mai multe ori. Din 2010, prin harul Domnului slujesc ca președinte al Asociației Alege Viața și în același timp fac parte dintr-un departament unde avem ca scop să câștigăm și să echipăm ucenici multiplicatori în mediul profesional din România așa încât să vedem creștini maturi în poziții cheie în societatea românească.
Laurențiu Bărbulescu l-a primit pe Domnul în aceeași perioadă. După ce a terminat facultatea a devenit misionar cu Alege Viața, a făcut parte din echipa de misionari care a deschis lucrarea cu studenții în Iași, a fost președinte al Asociației Alege Viața și în prezent este coordonatorul lucrării Familii cu impact. Suntem în mijlocul unei bătălii spirituale pentru câștigarea familiilor din România! Șase familii de misionari sunt implicați în această mare bătălie. Lucrarea printre familii își propune ca, în parteneriat cu bisericile și alte organizații creștine, să ajute cât mai multe familii din țara noastră să descopere și să trăiască principiile lui Dumnezeu pentru o viață de familie cu adevărat semnificativă, care să-L onoreze pe El!
În 1992, Cosmin Arjan, era student la Agronomie. El a devenit creștin deoarece un alt student din Alege Viața i-a vestit Evanghelia. În prezent Cosmin conduce lucrarea de evanghelizare printre studenți. Deși reprezintă doar 5% din populația României, studenții sunt cei ce vor conduce guvernul, afacerile, educația, mass-media, religia și mișcarea creștină. Este extrem de important ca ei să fie câștigați astăzi pentru Hristos.
Din anii “90, în parteneriat cu Alianța Evanghelică și bisericile locale am dorit sa vestim evanghelia la fiecare persoana folosind filmul Isus. Au avut loc campanii de evanghelizare cu filmul Isus în fiecare județ și peste 400 de biserici au fost plantate ca un rezultat al acestui efort. Au fost instruiți peste 2000 de voluntari cum să facă evanghelizare, cum să consolideze noii creștini, cum să înceapă o lucrare într-o anumită zonă țintă etc. În prezent, în parteneriat cu bisericile locale, dorim să vedem o mișcare de plantare de biserici care se multiplică rapid.
În luna Martie a acestui an 43,384 de oameni au intrat pe site-ul www.everystudent.ro unde au avut ocazia să citească și un articol în care le este prezentată evanghelia și sunt încurajați să înceapă o relație cu Hristos. 1,312 au făcut click pe linkul care spune: Tocmai l-am primit pe Hristos în viața mea. După aceasta ei sunt invitați să primească o serie de lecții de consolidare în credință. De la începutul anului peste 650 de oameni au dorit să primească aceste lecții. Lucrarea pe internet face ca Evanghelia să ajungă instantaneu la oamenii care îl caută pe Domnul, lucru de negândit cu câțiva ani în urmă.
În 1992 când am devenit misionar am fost doar 6 români și cam 10 americani și toți lucram cu studenții din București. În prezent suntem 73 de misionari, cu toții români, și Domnul ne-a ajutat să deschidem noi lucrări, atât printre studenți cât și cu familiile, cu plantare de biserici, cu militari, cu sportivi, cu oameni din poziții de influență, cu profesori și cu elevi. Prin harul Lui avem 5 misionari în China și unul în Serbia.
Vedem cum Domnul a făcut lucruri mari în cei 23 de ani de când a început lucrarea Alege Viața în România și așteptăm cu nerăbdare să vedem ce va face El în anii următori în țara noastră.
Ne gasiti la adresa de website: http://www.alege-viata.ro














