Predica de pe munte - Magna Carta Imparatiei lui Dumnezeu - de Titus Coltea
„cine aude aceste cuvinte ale Mele, şi le face, îl voi asemăna cu un om cu judecată”
„cine aude aceste cuvinte ale Mele, şi nu le face, va fi asemănat cu un om nebun”. (Mat. 7:24,26)
„Voi mai clătina încă odată nu numai pământul, ci şi cerul”. (Evrei 12:26)
In viata sunt lucruri care se clatina si se prabusesc, si lucruri care nu se clatina si nu se prabusesc, ci ramin vesnice. Si vine vremea mai degraba decit ne imaginam cind lumea noastra se va clatina din temelii si atunci vom ramine cu ceia ce nu se clatina; restul se va preface in fum si scrum.
Ceva in viata trebuie sa ramina stabil, neschimbat, pentru a intelege futilitatea lucrurilor care se schimba.
Un punct de referinta neschimbabil este definit in filozofie ca si absolut. Nimic nu mai poate fi adaus la el, nimic nu mai poate fi scos din el. In acest sens numai Dumnezeu este singura fiinta in lume care este Absoutul absulut. Nu a fost niciodata un moment al timpului sau vesniciei in care Dumnezeu sa nu existe, sau sa fie vreo schimbare sau umbra de mutare in El. Dumnezeu prin definitie este o fiinta care exista. Nu este posibil pentru Dumnezeu sa nu existe. Numele Lui este existenta insasi „Eu sunt cel ce sunt.” Tot altceva se defineste prin El. In El isi gaseste cauza, existenta si finalitatea tot ceia ce exista.
Acum, nici un om n-a vazut pe Dumnezeu si nici nu il poate vedea. Dar ceia ce avem din Dumnezeu de partea aceasta a vesniciei, care este absolut ca si Dumnezeu este Cuvantul Sau. Cerurile si pamintul se vor clatina si se vor prabusii, dar exista ceva ce nu se va clatina si nu va pierii ci va ramine vesnic, si acesta este Cuvintul lui Dumnezeu. (Matei 24:35). Este ceia ce pilotii spun cind zboara cu avioanele in ceata si nu vad nimic nici in fata nici jos nici sus ca atunci trebuie sa se bazeze nu pe simturi ci pe indicatoarele de la aparatele de bord.
In relativismul rampant al zilelor noastre avem nevoie disperata ca si aviatorii in ceata de puncte de referinta absolute ca sa nu ne prabusim total si final. Si cred ca nici o portiune din Scriptura nu defineste mai cuprinzator si mai convingator absoluturile pe care le are Dumnezeu pentru fiinta umana ca si Predica de pe Munte...
Predica de pe munte este cel mai aproape de ceia ce poate fi numit Manifestul Crestin pentru ca exprima mai concis decit ori care alta parte a Noul Testament ceia ce trebuie sa fie si sa faca un ucenic a lui Isus, un crestin adevarat. Este Magna Carta a imparatiei pe care a venit Isus s-o instaureze, Imparatia cerurilor sau imparatia lui Dumnezeu. Ea reprezinta quintesenta invataturii lui Isus. Ea face bunatatea atragatoare si frivolitatea umana respingatoare. Ea ne descrie zorile unei dimineti ale umanitati, o lume a fericirii, neprihanirii si iubirii pe care nici cea mai extravanta imaginatie a umanitatii nu putea sa o anticipeze. Nimic din ceia ce spus, s-a scris, sau s-a transmis vreodata, nu se poate ridica la apoteoza ei.
Este cei ce spunea un predicator din secolul al saptesprezecelea John Donne in mod putin hiperbolic: „Toate articolele credintei, toate doctrinele bisericii, toate predicile sfintilor parinti si toate comorile invataturii spirituale sunt cuprinse in aceste trei capitole ale Predicii de pe munte.”
Predica de pe munte este probabil cea mai cunoscuta parte a invataturii lui Isus, posibil cea mai putin inteleasa si cu siguranta cea mai putin implinita.
Predica exprima o cultura total diferita de tot ceia ce este in prezent, a fost in trecut, sau va fi imagianat vreodata in viitor de un poet, romanicer, vizionar sau revolutionar. Este descrierea unui popor care formeaza o noua societate si care produce o noua cultura. Poporul descris este uman dar cu trasaturi extratereste, societatea formata este paminteasca dar cu zorile cerului in ea, cultura creata este idealul cel mai inalt al spiritului uman inspirat si iluminat de Spiritul divin. Niciodata omenirea nu a avut nevoie de o revolutie contracultura ca si momentul pe care-l traim.
Ultimul secol a fost secolul cu cele mai bizare experimente culturale si sociale. Comunismul si Ateismul, Nazismul si Islamismul, Existentialismul si Posmodernismul au fost citeva dintre doctrinele bizare pe care milioane si milioane de oameni le-au imbratisat si le-au fortat pe gitul a si mai multor milioane de oameni. Consecintele acestor revolutii culturale au fost milioane si milioane de morti, si suferinti si bestialitati indescriptibile pentru rasa umana.
Toate aceste experimente culturale si sociale ne-au lasat adinc deziluzionati, si debusolati.
Si omul in depravarea inimii lui, pentru gratificare instictelor animalice sau demonice, va incerca noi experimente sociale sau spirituale si mai ezoterice, cu si mai multa suferinta, cu si mai multe victime si pierderi colaterale decit a inregistrat ultimul secol, cel mai singeros din toata istoria omenirii.
Ultimul Antichrist, va aduce o revolutia sociala si spirituala care va lasa in urma lui cea mai mare mizerie umana care a fost vreodata in istoria lumii „Necazul cel mare”.
„Arătarea lui se va face prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne şi puteri mincinoase, şi cu toate amăgirile nelegiuirii pentru cei ce Sunt pe calea pierzării, pentru că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiţi.”
„Şi atunci se va arăta acel Nelegiuit pe care - Predicatorul Predicii de pe Munte – il va nimici cu suflarea gurii Sale, şi-l va prăpădi cu arătarea venirii Sale.” (2 Tes 2:9,10,8)
Traim zile cind viata asa cum noi o cunoastem acum se va schimba cataclismic. Si nimic nu ne poate pregatii mai bine pentru acele zile si pentru vesnicie ca si auzirea si implinirea Predicii de pe Munte.
Eu sunt asa de pasionat de Predica de pe Munte si dedicat studierii si impinirii ei, incit impreuna cu biserica in care slujesc, o data am studiat-o trei ani de zile si apoi ne-am intors din nou si din nou la ea. Ea reprezinta fundamentele vietii crestine si ale Imparatiei lui Dumnezeu.
Am avea nevoie de ani pentru explora adincuri insondabile si pentru a ne scalda in bogatiile si harurile divine ale celei mai divine compozitii scrise - Predica de pe Munte - si sa iesim din ea inviorati si indumnezeiti.
Fiti binecuvintati cu toate harurile Predicii de pe Munte!
Al vostru rob in Hristos, Titus Coltea













