Cate ceva despre Inchinare - Franturi din mine - de Simona Bahnaru

Închinarea este un mănunchi de flori, ce înfloresc pentru un moment apoi dispar fiind înlocuite unele de altele și mai parfumate. Fiecare floare este diferită așa cum fiecare moment în închinare este unic. Închinarea nu este un scop, o destinație în sine, ci un itinerar permanent, o continuă experiență de viață . O veșnic înfloritoare expresie a unei inimi sincere, curate, pasionate și pentru totdeauna îndragostită de Isus.    

Există un scop primordial, înnăscut în fiecare om, sădit în destinul său… Și anume, acela de a-L căuta și descoperi pe Cel care l-a creat, lăsându-se apoi cucerit de harul și dragostea Lui și, mai mult de atât, răspunzând acestei revelații mântuitoare și purtătoare de grijă, cu un spirit de laudă într-o închinare gloriasă!

Doresc să creionez câteva înțelegeri personale izvorâte din umblarea mea cu Dumnezeu, care vizează acest demers al împlinirii scopului nostru de a fi un închinător în duh și în adevar… ”căci astfel de închinători caută Tatăl”. (Ioan 4:24).

Lauda este acel instrument cu multiple functionalități, un necesar în raniță atunci când pornești în aventura umblării cu Hristos este proclamarea în nevăzut a cuvintelor vieții, e arma de înfrângere a inamicului, e doza de energie în situații de criză, e strigătul de eliberare din chingile fricii, e picătura de frumos ce Îl zugrăvește pe Dumnezeu într-o multitudine de culori. Întrebarea e următoarea: poți să te apropii de ceea ce nu cunoști? Probabil că mai greu, dar vestea bună e că Dumnezeu se revelează în laudă (Ps 76:1)… 

Odată ce începi să afli câte ceva despre El, nu ai cum să nu iți dorești mai mult. Când îi vorbești, El iți răspunde - cum să nu te îndrăgostești de vocea Lui blândă și iubitoare, de inima Lui tandră? Când Prezența Lui aduce pace înlăuntrul tău, vei fugi mereu să o găsești. Când simți dragostea Lui, vei începe să răspunzi cu dragostea ta și de aici începe închinarea. Prea mulți vor să separe lauda de închinare, dar ele merg mână în mână. Alții se luptă din greu să se închine pe când închinarea izvorăște dintr-o inimă care a învățat să iubească. Ea nu se fabrică, ea se naște din relație. Când te dăruiești Domnului în închinare, ai parte de lucruri la care nici nu te-ai gândit, trăiri pe care nu le-ai anticipat…

„Si mi-ai dat hrană și alin, de pe buze al tău har divin, / Ce-avea gustul mierii din stâncă
Cu iubire m-ai înconjurat,sufletul întreg mi-ai vindecat / Și-am primit cum nu mai primisem încă“…  

…așa scriam în refrenul unei melodii compuse de curând. Locul cel mai bun în care putem fi, e locul în care El ne vrea. E drept că nu întotdeauna am gândit în modul acesta. Am crezut că a umbla în chemare este ceva facultativ, iar dacă e să faci ceva, faci atât cât îți convine. Toate acestea Îl vor satisface pe Dumnezeu și odată mulțumit, El își va vedea de ale Lui, eu de ale mele. Numai că lucrurile nu au stat așa cum credeam eu. Pe traseu, undeva, trebuia să învăț că Dumnezeu voia să fie Domn peste viața mea, peste timpul meu, peste visele mele, peste viitorul meu, peste darul pe care tot El mi-L dăduse.

“Am pus peste tine ungere, dacă nu o vei elibera, te va zdrobi!...“ îmi spunea Dumnezeu aspru prin glasul unui profet care nu știa nimic despre mine. În timp ce îmi primeam doza de mustrare, fiindu-mi demascată neascultarea, întreaga mea ființă capitula puțin câte puțin, întelegând că sosise momentul. Era timpul să îmi dau drumul în gol…! Citind ceea ce am scris, ai fi tentat să crezi că eu eram singura mea problema, dar nu a fost asa. Cazul meu era deja rezolvat. De această dată, o falsă mentalitate, ascunsă undeva în spatele minții unora, încerca să îmi transmită că nu pot conduce închinarea pentru că sunt femeie, dar în Hristos si în Biblia mea, nu contează dacă ești bărbat sau femeie cât timp Dumnezeu are nevoie de tine. El ți-a dat un mandat, un scop, un destin și un mesaj… (Gal. 3:27-28)

„Nu ceda când povârnișul din viață ,pare imposibil de urcat / Nu ofta lacrimi când ai pe fața și vei constata c-ai eșuat / Ci spune că o nouă zi va veni pentru tine ,ziua-n care sigur vei ști / Că dacă ai luptat cinstit precis vei reuși!” 

Fredonam aceste cuvinte pe care le scrisesem cu ani în urmă pe albumul Nestemate și așa mă încurajam. De un lucru eram sigură: Dumnezeu era de partea mea. Pe de altă parte, soțul meu stătea pentru mine, încurajându-mă mereu. El a fost întotdeuna cel mai mare fan al meu, coechipierul și cel mai bun prieten. Eram și soție de păstor și mamă și lider de închinare, în același timp. Aveam o casă de întreținut, pe Eunice de câteva luni, pe Naomi de 5 anișori, pe Arthur de 11 ani și un departament de închinare de condus într-o congregație promotoare a laudei și închinării, cum era considerată biserica Agape…. Era greu să alegi între a pune balsam pe gingii inflamate de apariția unor dințișori mici si zimțați, a liniști plânsete cauzate de pierderea lor, a răspunde întrebărilor unui preadolescent sau a onora cuvântul pe care m-i l-am dat că voi sluji ori de cate ori era nevoie de mine?!

În tot acest timp Dumnezeu continua să se reveleze. Prin situații limită, creștea în mine roada Duhului. Mă încorseta în mod voit, ca să tânjesc și mai avid după libertatea Lui, însă în ciuda dificultăților, aveam adânc în mine ca și factor motivator, pacea Domnului, acel calm sufletesc pe care îl ai numai atunci când trăiești în ascultare de voia Lui. Au trecut 14 ani de când conduc închinarea… Între timp am răspuns chemării lui Dumnezeu pentru plantarea – în urmă cu 8 ani – a bisericii Deo Gloria în centrul orașului Timișoara. Iar acum planez pe aripile Duhului, în timp ce învăț încă să îi conduc pe alții în închinare. Cu cât mă apropii mai mult de Dumnezeu, cu atât îmi dau seama că știu mai puțin și că am nevoie de o conectare permanentă cu El pentru a merge mai departe.

Slujirea își are prețul ei, iar prețul ia forme diferite. Cu cât slujirea e mai valoroasă, cu atât prețul e mai mare. Copii noștrii au înțeles că închinarea se trăiește; urmarea lui Hristos costă, iar costul de cele mai multe ori se măsoară în timpi, fie ele secunde de viață sau…pauze de optimi. Astăzi, Naomi e unul din oamenii de bază ai echipei de închinare în biserica Deo Gloria, căutand la rândul ei să înflăcăreze darul profetic care este în ea, iar Eunice îsi așează bazele devenirii ei, muzicianul închinător de mâine.

Dumnezeul căruia ne închinăm așteaptă să-i dăruim în închinare TOTUL, pentru că aceasta este unitatea Lui de măsură…