Nicolae Moldoveanu - compozitor, poet si scriitor crestin

Nicolae Moldoveanu (1922-2007) a fost un compozitor, poet și scriitor creștin român, remarcat pentru imnurile evanghelice pe care le-a compus. Din cele 7.000 de imnuri, 300 au fost compuse în închisoare și redactate ulterior.

Născut într-o familie de oameni foarte religioși din comuna Movileni, județul Galați, Nicolae Moldoveanu a fost dus de mic la biserică unde a început să îndrăgească cântările religioase. Când avea doar 3 ani și jumătate, tatăl lui a murit în urma unei boli necruțătoare. La 12 ani a fost trimis la Sfântu Gheorghe la un frate de-al mamei sale, cadru militar, ca să facă liceul. Acolo a fost înrolat copil de trupă în formația unității militare. „Eu nu am ales lucrul acesta, dar Dumnezeu a condus lucrurile și când am ajuns la muzică, parcă am intrat într-o baie ce-mi plăcea mie”, își amintea Nicolae Moldoveanu. Acolo a fost inițiat în tainele muzicii. A început să cânte la tobă, dar a învățat treptat să cânte la trompetă, țambal, pian și acordeon.

În toamna anului 1939, la solicitarea publică a revistei Viața Creștină, redactată de Oastea Domnului din Cluj-Napoca, Moldoveanu a trimis mai multe cântări pe note pentru a fi incluse într-o carte nouă de cântări. Ulterior, el a fost invitat la Cluj, drum care i-a prilejuit contactul cu Traian Dorz, renumitul poet creștin. Unul cu muzica, celălalt cu versul, au dat glas împreună dorului de Dumnezeu. „Am plecat împreună cu Ioan Marini și cu Traian Dorz la o adunare mare a Oastei Domnului din nordul Ardealului, în satul Ciubăncuța. Acolo au venit sute de frați și surori care cântau frumos și am notat zeci de cântări în două zile. Cartea care s-a tipărit se numea ‘Să cântăm Domnului’. Avea 300 de cântări, dar 100 erau noi. Așa am intrat în lucrarea Domnului la Oastea Domnului”, evoca Moldoveanu.

Mișcarea de trezire religioasă Oastea Domnului, începută de preotul Iosif Trifa în cadrul Bisericii Ortodoxe Române, a fost greu încercată sub regimul comunist. Primii arestați au fost capii acestei mișcări. În ciuda persecuțiilor și a interdicțiilor, cântecele lui Moldoveanu s-au răspândit în țară mai repede decât cele ale partidului comunist, după cum i-au spus chiar  reprezentanții acestuia. „În 1948 au început arestările, prima dată a fost arestat Dorz. S-a oprit orice publicație și am început să lucrăm subteran. Frații din țară veneau pe la Sibiu cu carnete, pentru că nu erau pe atunci casetofoane, și își scriau cântări, le învățau, și așa s-au răspândit cântările. În timpul comunismului, viața spirituală s-a menținut prin cântări mai mult.”

Venise și rândul lui Nicolae Moldoveanu să fie arestat. A fost judecat în 18 noiembrie 1959, sentința a fost comunicată în 3 februarie 1960, chiar de ziua lui de naștere. „M-au dus într-o celulă întunecoasă. În colțul celulei m-am rugat și am plâns: ‘Doamne, îți mulțumesc că îmi faci și mie parte de harul acesta al suferinței pentru Tine. Altă vină nu am avut.’’

În ciuda condamnării la 12 ani de închisoare pentru propagandă împotriva conducerii socialiste, Nicolae Moldoveanu nu a renunțat la chemarea sa de a compune cântări creștine. „Mi-au făcut percheziție și mi-au luat tot ce însemna notă muzicală, fie caiete scrise cu mâna, fie cărți tipărite. Din pricina șocului nu îmi mai aduceam aminte nicio cântare întreagă. Știam doar fragmente. M-a cuprins o deznădejde: ‘Doamne, ce-o să fac aici ani și ani în închisoare? Într-o dimineață, mi-a venit o melodie în minte.  Am repetat-o și am reținut-o. M-am rugat: ‘Doamne, dă-mi un text.’ Am primit ideea, apoi o strofă. M-am rugat Domnului: ‘Doamne, mai dă-mi incă o strofă.’ Am primit și a doua strofă. Le-am pus pe melodie, le-am repetat și mi-am dat seama că le țin minte. M-am rugat să-mi dea și a treia strofă și am primit-o. Cântarea a fost gata. M-am bucurat așa de mult în ziua aceea fiindcă am simțit că nu o să stau degeaba în închisoare. În tot timpul închisorii, în cei 5 ani, am primit din partea Domnului 360 de cântări.”

Închis la Gherla, Moldoveanu a fost coleg de celulă cu  Richard Wurmbrand care a scris următoarele cuvinte de apreciere despre el: „Regimul era foarte aspru. Din când în când, gardienii strigau: ‘Toată lumea culcat!’ Era iarnă. Nu aveam flanele, ce să mai vorbim de paltoane. Pe jos era beton rece, nu erau nici măcar paie, pentru căldură, prizonierii înjurau brutalitatea gardienilor. Moldoveanu nu proceda la fel. El credea că a lăuda pe Dumnezeu este mai bine decât să înjuri pe comuniști. Cu un zâmbet minunat pe buzele sale, el spunea: ‘Să nu uităm unde ne aflăm. Hai să-ți cânt cântecul pe care tocmai l-am compus cât am stat culcat la pământ.’ Era un imn plin de bucurie, nădejde și laudă, care se cântă în numeroase țări.” (R. Wurmbrand, De la suferință la biruință, Editura Stephanus, București, 1994, p.15)

Întors acasă, a avut bucuria pentru prima oară să cânte prietenilor melodiile pe care până atunci le ascultase doar în sinea lui. Au urmat alte sute de cântări de glorificare a Mântuitorului pe care împreună cu frații lui le-a înălțat cu glas tare sau șoptit.

Fără să se lase intimidat de presiunile Securității române, Moldoveanu a continuat să creadă cu tărie în harul divin al lui Dumnezeu, acceptând că acesta înseamnă uneori și suferință.„Dumnezeu ne-a dat nouă nu numai harul credinței, ci și harul ca să pătimim pentru Numele Domnului Isus. Am înțeles că a fi creștin înseamnă a fi născut din nou”, spunea el. 

Amintirea pe care a păstrat-o Nicolae Moldoveanu despre această perioadă din viață este cea a numeroaselor melodii născute între pereții temniței. Fără hârtie, fără nimic de scris, psalmistul Oastei Domnului a părăsit închisoarea cu peste 300 de cântări compuse și versificate în minte. Așternute apoi pe hârtie, ele continuă să încurajeze și să mângâie pe mulți credincioși.

Articol adaptat din documentarul „Dor și gând” produs de Fundația Master Media.