Devoțional | Oriunde ne conduce El
Isus a zis lui Simon Petru: „Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti tu mai mult decât aceştia?” „Da, Doamne”, I-a răspuns Petru, „ştii că Te iubesc.” (Ioan 21:15)
În versetul de astăzi, vedem că Isus l-a întrebat pe Petru: „Mă iubești?” De fapt, Isus i-a pus lui Petru aceeași întrebare încă de două ori. A treia oară, Petru a fost mâhnit că Isus a continuat să-i pună aceeași întrebare, așa că i-a spus: „Da, Doamne, știi ca te iubesc.”
Apoi, în Ioan 21:18, descoperim motivul pentru care Isus l-a întrebat pe Petru dacă Îl iubește: „Adevărat, adevărat îţi spun că atunci când erai mai tânăr, singur te încingeai şi te duceai unde voiai; dar când vei îmbătrâni, îţi vei întinde mâinile, şi altul te va încinge şi te va duce unde nu vei voi.”
Dumnezeu m-a provocat prin acest verset, pentru că aveam propriul meu plan și făceam lucrurile în felul meu. Dacă vrem cu adevărat să împlinim voia perfectă a lui Dumnezeu, s-ar putea ca El să ne ceară să facem lucruri pe care nu vom vrea să le facem. Însă dacă Îl iubim cu adevărat, Îl vom asculta și Îl vom lasa pe El să ne conducă viețile.
Când Isus a rostit cuvintele din Ioan 21:18, cred că a vrut să ne spună că atunci când am fost creștini tineri și mai puțin maturi decât suntem acum, am mers oriunde ne-a plăcut. Ca prunci în credință, am făcut ceea ce am vrut noi să facem. Dar, pe măsură ce ne maturizăm, trebuie să ne întindem mâinile și să ne abandonăm pe deplin în brațele lui Dumnezeu. Trebuie să fim dispuși să-L urmăm chiar și în locuri unde s-ar putea să nu ne placă să ajungem.
Haideți să ne grăbim să-L urmăm, oriunde ne va conduce.
Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi: Vrei astăzi să Îi spui un „da” lui Dumnezeu, deși nu știi unde te poate duce acest „da”?
Material tradus și adaptat cu permisiune din cartea Hearing from God each morning (J.M.)












