Devoțional | Ca un bancomat
În El avem, prin credinţa în El, slobozenia şi apropierea de Dumnezeu cu încredere. (Efeseni 3:12)
Nu ar trebui să ne simțim niciodată nesiguri atunci când ne apropiem de Dumnezeu în rugăciune. El ne cunoaște toate punctele slabe și ne iubește oricum. Dumnezeu vrea să ne dea mai mult decât avem nevoie și trebuie să avem îndrăzneală când Îi cerem să lucreze.
În rugăciune, apropierea cu îndrăzneală de Dumnezeu poate fi asemănătoare cu mersul la un bancomat pentru a-ți scoate bani. Dacă știu că am cincizeci de dolari în bancă pentru că i-am depus acolo săptămâna trecută, nu voi ezita să îi scot pe toți cincizeci dacă vreau. Știu că am banii; sunt ai mei și îi pot scoate din bancă. Așadar, dacă mă duc la bancomat, mă aștept să primesc cei cincizeci de dolari. Trebuie să ne apropiem de Dumnezeu cu același tip de îndrăzneală, nu din cauza propriei noastre neprihăniri, ci datorită privilegiului de a fi împreună moștenitori cu Isus. Trebuie să înțelegem ce este disponibil pentru noi datorită lui Isus și trebuie să ne rugăm cu încredere, având așteptarea că vom primi ceea ce ne aparține.
Dumnezeu ne-a pus la dispoziție resurse extraordinare în Hristos și trebuie, pur și simplu, să cereți în numele lui Isus binecuvântările pe care El le-a câștigat deja pentru voi. Când ne luptăm cu sentimente de nevrednicie, ar trebui să mergem la Cuvântul lui Dumnezeu și să Îl lăsăm să ne amintească privilegiile pe care le avem ca și copii ai Săi. Trebuie să Îi cerem Duhului Sfânt să ne ajute să intrăm cu îndrăzneală în prezența lui Dumnezeu și să primim ajutorul de care avem nevoie, pentru că „Însuşi Duhul adevereşte împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi, dacă suntem copii, suntem şi moştenitori: moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună-moştenitori cu Hristos, dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim şi proslăviţi împreună cu El.” (Romani 8:16-17). El ne va vorbi și ne va aminti că Îi aparținem lui Dumnezeu!
Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi: Ești copilul lui Dumnezeu și El vrea să fie bun cu tine.
Material tradus și adaptat cu permisiune din cartea Hearing from God each morning (J.M.)












