Pregătirea Miresei | Puterea rugăciunii, cu Samuel Caba

Adaugat la :  5.03.2026

Invitatul acestei emisiuni este pastorul Samuel Caba, de la Biserica „Râul Trezirii” din Arad, care vorbește despre vremurile pe care le trăim și cum ar trebui să ne pregătim pentru întâlnirea cu Domnul Isus Hristos.

La început, pastorul definește noțiunea de Mireasă a lui Hristos pe baza unor versete biblice precum Matei 9:15 și Ioan 3:29. Mireasa reprezintă totalitatea credincioșilor care trăiesc într-o relație de legământ, bazată pe dragoste și credincioșie, cu Domnul Isus Hristos.

În ceea ce privește expresia „mireasă fără pată și fără zbârcitură”, după care vine Domnul, pastorul face referire la 2 Corinteni 11:2, unde apostolul Pavel vorbește despre Biserică asemenea unei fecioare curate, logodite cu Hristos. Această curăție nu se datorează meritelor proprii ale credincioșilor, ci jertfei lui Isus, prin care Biserica este considerată curată înaintea lui Dumnezeu. Samuel Caba subliniază că, potrivit Scripturii, există doi mari agenți ai sfințirii: sângele Domnului Isus, care ne oferă statutul de sfinți, și Cuvântul lui Dumnezeu, prin care suntem chemați să ne continuăm procesul de sfințire în viața de zi cu zi.

Pe parcursul emisiunii se vorbește despre hainele Miresei, modul în care trăim și ceea ce facem pentru Hristos, despre semnele răpirii, importanța auzirii vocii lui Dumnezeu și a relației pe care o avem cu El, precum și despre semnele din zilele de pe urmă în lumina profețiilor biblice.

De asemenea, ne sunt prezentate cele două cărți scrise de pastorul Samuel Caba: „Pregătirea Miresei” și „Ești pregătit pentru răpire?”

sidebar tvlive
sidebar revista
facebook alfa omega tv
App mobila

Aplicația mobilă

Descarcă aplicația mobilă „Alfa Omega TV” și fii la curent cu știri, recomandări și noutăți!

badge google play badge appstore

Alte informații

Canalul Alfa Omega TV poate fi recepționat gratuit via satelit: Eutelsat 16A, 16 grade Est, Frecventa – 12.567 Mhz, Polarizare Verticală, Symbol rate - 16.667 ks/s, Modulație: DVB-S2,8PSK, FEC - 3/5, Codare - MPEG-4.
Alfa Omega TV Production deține 2 licențe de emisie TV pe satelit: canalele Alfa Omega TV și Alfa Omega TV Internațional. Alfa Omega TV editeaza, la fiecare doua luni, revista: "Alfa Omega TV Magazin".
SC Alfa Omega TV Production SRL, Str Aurel Pop nr. 8, Timisoara. Reprezentant legal și asociat unic: Pețan Tudor. Conducerea societății: Pețan Tudor: director general, coodonator programe; Pețan Mirela: director executiv;
Cod de conduită profesională

Organismul de reglementare sau de supraveghere competent este Consiliul National al Audiovizualului (CNA), cu sediul in Bd. Libertatii nr.14, sector 5, Bucuresti, tel: 40 (0)21 305 5350, email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

 Alfa Omega TV - E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. | Tel.:+40 256 284913 | Fax:+40 256 284912

Alfaomega.tv folosește cookies. Info și setări: Politica Cookies. Politica confidențialitate.