Alegerile locale în Turcia - eșec pentru Erdogan
Opoziția ar putea controla, după 25 de ani, cele mai mari orașe ale țării: Istanbul, Ankara și Izmir.
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a suferit luni o înfrângere după 16 ani la putere, rezultatele parțiale la alegerile locale derulate cu o zi în urmă indicând că partidul său se îndreaptă spre înfrângere la Istanbul, după ce a pierdut deja Ankara, scrie AFP.
Confruntat cu recesiune economică și cu o inflație record, președintele s-a aruncat cu toate forțele în această campanie pentru un scrutin local considerat un barometru al popularității sale, organizând până la 8 mitinguri pe zi în întreaga țară.
Deși coaliția lui Erdogan a terminat prima la scară națională, cu 51% din voturi, opoziția a câștigat Ankara și este pe punctul de a cuceri și Istanbulul, două orașe pe care partidul prezidențial AKP și predecesorii săi islamiști le controlau de 25 de ani.
AKP a refuzat orice înfrângere și a anunțat că va contesta rezultatul la alegerile locale.
Sursă: HotNews












