GERMANIA: Antisemitismul, din nou o amenintare pentru evreii din Germania
Prezentam un raport alarmant. Lumea tocmai a celebrat 75 de ani de la debarcarea din Normandia, dar iata ca in timpul vietilor celor care au supravietuit celui de-al Doilea Razboi Mondial, antisemitismul ajunge sa fie din nou o amenintare pentru evreii din Germania.
Nu, nu e Orientul Mijlociu, e Germania, unde musulmanii au depasit de 50 de ori numarul evreilor si unde, pentru prima data de la caderea regimului nazist, liderii evrei avertizeaza ca e prea periculos a purta kippa evreiasca in unele zone.
Eu, unul, n-as purta o kippa. E prea periculos, din nefericire. Poate va fi mai bine in viitor, poate a fost mai bine in trecut, dar, din pacate, in acest moment, in 2019, e un pericol.
O revista chiar a tiparit o kippa pentru toti nemtii, ca sa o poarte in semn de solidaritate cu evreii. Guvernul german si mass-media spun ca amenintarea pentru evrei vine in egala masura din partea extremei drepte, cat si din partea imigrantilor musulmani.
Desi exista o miscare periculoasa neo-nazista in Germania care uraste evreii, primirea de catre cancelarul Angela Merkel a peste un milion de musulmani din natiuni cu culturi antisemitice i-a fortat pe unii evrei sa se alature asa-numitei extreme in speranta ca vor primi protectie.
Alternativa pentru Germania este al treilea cel mai mare partid politic si mass-media germana, dominata de aripa stanga, spunea ca ar fi nazist, desi platforma sa se aseamana mult cu Partidul Republican din America.
Acest partid a aratat sustinere pentru Israel mai mult decat oricare alt partid de seama din Germania si acum are un capitol numit Evreii in AfD. La prima lor intalnire, membrii au intonat Oseh Shalom.
„De ce s-ar alatura evreii unui partid poreclit a fi nazist? Poate ei nu cred ca sunt nazisti, sau poate se gandesc ca exista amenintari si mai serioase.”
Mass-media germana trateaza evreii din AfD ca fiind o cascadorie publicitara. Grupurile de evrei au avertizat ca AfD nu e prieten cu evreii. Fondatorul grupului, Bernhard Krauskopf, a fost denuntat ca fiind un evreu nazist. El spune: „Mass-media va va spune ca AfD e un partid nazist. Vor cauta printre noi niste nazisti, si de ce sa nu recunoastem, ca avem, la fel ca toate partidele germane. Nu e nimic special cu AfD. Stanga consta din oameni care urasc evreii, nu toti, dar majoritatea lor. Avem si oameni din acestia si incercam sa scapam de ei. Nu e atat de usor fiindca avem si noi libertate de exprimare.”
Liderii AfD spuneau insa lucruri ingrijoratoare. Bjorn Hocke numea Memorialul Holocaustului din Berlin un memorial de rusine si spunea ca germanii ar trebui sa nu se mai simta vinovati. Alexander Gauland spunea ca Hitler si nazistii sunt doar o pata de gainat in peste 1 000 de ani de istorie germana de succes.
Krauskopf spunea ca nu-i plac acele comentarii, dar mai spunea ca ceea ce a facut Angela Merkel pentru ca Germania sa fie nesigura pentru evrei e mult mai grav: „A aduce in mod intentionat in Germania oameni care urasc evreii e o fapta impotriva evreilor care nu se compara cu comentariile despre un memorial. Vorbim despre reducerea securitatii noastre in Germania de catre insasi cancelarul Germaniei.”
Niciodata n-au fost prea multi evrei in Germania. Chiar inainte de nazisti, evreii erau sub 1% din populatie. Dupa aproape 75 de ani de la infrangerea nazismului, evreii din Germania sunt nu mai mult de 115 000 si se simt tot mai mult coplesiti si in pericol din cauza imigrantilor musulmani, despre care Krauskopf spunea ca e mult mai grav decat recunoaste guvernul german.
„Ei minimalizeaza situatia. Pur si simplu, ne mint in fata. Sunt multe scuze si situatia se inrautateste zilnic fiindca guvernul a pierdut controlul. Cei care urasc evreii au fost adusi aici. Ei stiu ca imigrantii urasc evreii si acum nu au nicio scuza, cum aveau dupa al Doilea Razboi Mondial, ca nu stiam ca se va ajunge aici. Nu stiau, dar acum stiu.”
Stire difuzata in emisiunea Jerusalem Dateline 283 - iunie 2019. Ultimele stiri crestine: https://alfaomega.tv/stiri












