Negociatorii americani și cei turci ajung la un acord în privința Siriei
După săptămâni de îngrijorări cu privire la o posibilă invazie turcă asupra noii democrații din Siria, negociatorii americani și cei turci au ajuns la un acord în privința unei zone sigure, însă acordul a stârnit îngrijorarea unui aliat puternic al Americii de aici și care cuprinde mii de creștini din regiune.
Aici e zona sigură care urmează a fi înființată la granița dintre Turcia și nord-estul Siriei. Potrivit acordului, SUA și Turcia urmează să rezolve rapid îngrijorările de securitate ale Turciei. Președintele Erdogan numește nord-estul Siriei o ``mlaștină teroristă``. Apoi, ei trebuie să înființeze un centru comun de operațiuni care să conducă zona sigură, deși e nesigur cine va supraveghea operațiunile. Apoi, trebuie ca zona sigură să se numească un ``coridor de pace``. Negocierile au avut loc în timp ce președintele Erdogan al Turciei amenința cu invazia în regiune.
Amenințările lui Erdogan se îndreaptă spre o nouă democrație numită SANES, sau administrația autonomă din nord-estul Siriei. De ani de zile, grupul a servit ca aliat principal al SUA împotriva SI.
Bassam Ishak: În nord-estul Siriei avem un sistem politic care a oferit pace și viziune acestei regiuni din Siria.
Liderii sirieni precum Bassam Ishak se tem că acest nou acord va amenința noua lor democrație.De exemplu, menționează el, Erdogan spunea că ``trebuie să se depună toate eforturile ca sirienii relocați să se poată reîntoarce în țară``. El se teme că aceasta va include grupări islamiste care sunt aliate cu Erdogan.
Bassam Ishak: De fapt, e vorba de trupe care au fost membre fie în SI, fie în al-Nusra. Ei se fac că înving SI într-un loc, dar apoi îi readuc pe scenă sub un alt nume. Va fi o cedare totală din partea SUA în fața presiunilor Turciei și a partidului aflat la putere acolo, care e un partid islamist extrem.
Grupurile de creștini sirieni au pledat în fața liderilor SUA să intervină pentru ei
la președintele Trump. Mulți sunt de părere că, la 100 de ani de la genocidul armenian, cei 100 000 de creștini din regiune sunt din nou în pericol.
Bassam Ishak: Din perspectiva creștinilor care locuiesc în nord-estul Siriei, ceea ce se întâmplă e că un vechi dușman îi urmărește chiar acolo unde se presupune că vor fi într-o zonă sigură.
Știre difuzată în cadrul emisiunii „Jerusalem Dateline” - august 2019. Ultimele știri creștine: https://alfaomega.tv/stiri












