Kevin McCarthy, liderul minorităților din Camera Reprezentanților vorbește despre problema antisemitismului în America
L-am întrebat pe liderul McCarthy ce crede despre creșterea antisemitismului.
Domnule McCarthy, mulțumim că sunteți prezent la 'Știrile CBN' ! Care sunt îngrijorările dvs. legate de antisemitism ?
Kevin McCarthy, liderul minorității din Camera Reprezentanților: Antisemitismul are o creștere cum n-am mai văzut în lume din anii 1930. Asist la dezbaterile din Congres din acest an. Acum, fiind în minoritate, nu prea avem opțiuni să propunem legislații la Camera Reprezentanților, dar cât am putut, am reușit adoptarea unei legi despre antisemitism. A fost dificil să-i convingem pe democrați. Apoi mai e și această mișcare de boicot, dezinvestiții și sancțiuni, BDS, și senatul american vrea să înainteze propunerea lor legislativă. Nu doar că au adoptat-o și Chuck Schumer nu doar că a votat pentru, dar el e și coautor. Totuși, proiectul n-a ajuns încă la Camera Reprezentanților. Iată așadar o nouă provocare pe care n-am mai avut-o în trecut și căreia încercăm să-i facem față. Eu sunt încrezător că i-a ajutat pe oameni să petreacă timp aici. Astfel, ei vor înțelege nu numai cât de important e Israelul pentru America, ci și cât e de important să avem această singură democrație din Orientul Mijlociu și să avem o asemenea diversitate. Mai sper că vor învăța din trecut că n-avem voie să lăsăm antisemitismul să crească. Antisemitismul nu se încurajează, ci se combate și trebuie confruntat îndată ce apare.
Știre difuzată în cadrul emisiunii Jerusalem Dateline 291 – august 2019. Citește ultimele știri creștine aici: https://alfaomega.tv/stiri












