BIRMANIA: Refugiații creștini ajută victimele musonului
În Birmania (Myanmar), ploile provocate de muson au dus la alunecări de teren, omorând cel puțin 51 de persoane, și se pare că zeci de oameni au fost dați dispăruți. Probabil că este cel mai mortal dezastru natural care a lovit sud-estul țării în ultimele decenii, conform World Magazine.
Christian Freedom International (CFI) raportează că, de-a lungul graniței cu Thailanda, studenții refugiați la școala fundației Christian Freedom International au trecut grabnic la acțiune. Un sat din districtul Karen – o zonă pe care mulți creștini au părăsit-o din cauza armatei brutale din Birmania – a cerut ajutor.
Organizația creștină spune că musonul din Birmania a inundat orașe și a produs alunecări de teren. Cel puțin 51 de oameni au decedat, iar 105.000 au fost dislocați. Probabil că este cel mai mortal dezastru natural din regiune din ultimele decenii.
O echipă de la CFI a plecat dimineața devreme către Myanmar, fiecare membru fiind ales datorită înzestrărilor speciale. Grupului i s-a alăturat un absolvent al școlii de teologie Victory Bible Academy cu experiență în construcții și în cazurile de inundații.
Un bătrân din sat a spus că nivelul apei provenite din inundații a crescut, forțând evacuarea a 90 de case. O școală primară a fost abandonată și toți elevii s-au mutat în clădirea căminului cultural.
O echipă a Christian Freedom International a mers cât de departe a putut cu camionul, apoi și-au continuat deplasările cu bărcile. Odată ajunși în sat, au descoperit 90 de familii care nu aveau acces la mâncare sau apă.
„Scopul a fost să le aducem bucurie copiilor prin intermediul jocurilor și cântecelor, în timp ce alții aduc transporturi cu ajutoare de la creștinii din Thailanda”, a menționat organizația.
Misiunea CFI a spus că o complicație din zonă este faptul că armata birmaneză a oprit accesul echipei care aducea noi provizii. „În urma unei dezbateri privind beneficiarii resurselor, un membru al echipei a fost trimis înapoi în Thailanda. Nu avea actele necesare dar, din fericire, armata i-a permis echipei CFI să-și continue lucrarea”.
Când ploaia s-a oprit, echipa a avut oportunitatea de a inspecta satul. Echipa a spus că stricăciunile sunt vaste, dar în câteva ore, nivelul apei a scăzut suficient încât să permită câtorva familii să se întoarcă la casele lor.
În zorii zilei, echipa CFI avea să reia legătura cu ARK Initiative pentru a începe distribuția de mâncare și apă. Odată terminat acest proces, echipa CFI va începe orele cu copiii din sat, în timp ce alții îi ajută pe săteni să-și repare casele.
„Rugați-vă ca ploaia să rămână în limite rezonabile, reparațiile să nu fie atât de multe cum par, ca proviziile să fie destule, iar copiii să vadă asta ca o aventură, și nu distrugere”, a spus un purtător de cuvânt al misiunii.
În ziua următoare, când echipa CFI s-a trezit, a văzut un răsărit superb și un nivel al apei scăzut consiferabil.
„S-au rugat, s-au închinat și au înălțat mulțumiri. După rugăciune, unii au vizitat copiii din sat, în timp ce alții au contribuit la distribuirea proviziilor și au curățat școala primară. Copiii au fost peste măsură de încântați să facă ceva distractiv, în loc să tremure, să le fie frig, să fie uzi, flămânzi și speriați”, a spus purtătorul de cuvânt.
Mai târziu, echipa CFI a mers din ușă în ușă pentru a se ruga cu familiile. „Majoritatea sunt budiști, dar acceptă rugăciunile și mulțumesc sincer echipei pentru că a venit aici”.
La căderea nopții, apa scăzuse, iar rugăciunile sătenilor primiseră răspuns prin acest grup de creștini. Echipa CFI s-a întors la academia Victory Bible Academy – membrii erau obosiți, cu dureri, dar cu multe povești.
Săptămâna trecută, bătrânii din sat și-au părăsit zona inundată și s-au dus pe un drum principal, unde au văzut camion după camion, conduse de lucrători, aducând provizii pentru alte sate. Purtătorul de cuvânt a spus că orice ar fi zis acești bătrâni, nimeni nu voia să îi asculte. „Proviziile erau direcționate către zonele care susțin în mod deschis actuala guvernare (a Birmaniei, n. tr)”.
Cu ajutorul celor de la ARK Initiative, echipa CFI de la academia de teologie Victory Bible Academy din Thailanda a oferit asistență unde alții nu voiau să ofere ajutor.
Sursa: ANS
Citește AICI ultimele știri creștine.












