Israelul și America încearcă să mențină pacea în Orientul Mijlociu
În afara Israelului, tensiunile cresc între regimul iranian și Statele Unite, și mare parte din aceasta e din cauza căilor maritime din Marea Mediterană și din Golful Persic. Gabe LaMonica ne aduce mai multe detalii.
Gabe LaMonica: Petrolierul iranian de aici e mărul discordiei din ultimele dispute diplomatice dintre SUA și Iran. După o lună în care a fost reținut de Marea Britanie, a plecat din Gibraltar în această săptămână, dar SUA a autorizat reținerea acestuia pentru încălcarea sancțiunilor impuse de americani.
După eliberarea sa, nava și-a schimbat numele și acum se crede că se află sub concesiunea Gărzii Revoluționare Iraniene, pe care SUA o etichetează ca fiind o grupare teroristă.
Miza e ca această navă, care se crede că transportă 2,1 milioane de barili de țiței, să ajungă în Siria. Acum, fiind în apele internaționale, secretarul de stat american Mike Pompeo a emis marți o avertizare tuturor națiunilor care pot asista nava.
Mike Pompeo, secretar de stat american: Dorim să îi împiedicăm să pună mâna pe aceste resurse cu care vor continua campania lor teroristă oribilă în toată lumea. Acesta e raționamentul din spatele încercărilor noastre de a împiedica accesul unei nave încărcată cu țiței să ajungă în Siria.
Gabe LaMonica: Președintele insista miercuri să spună că sancțiunile SUA contra Iranului dau roade.
Donald Trump, președintele Americii: În acest moment, Iranul e o națiune foarte slăbită.
Javad Zarif, ministrul de externe iranian, spunea pentru „NBC News că opțiunea negocierilor e încă deschisă.
Javad Zarif, ministrul de externe iranian: Nu exclud discuțiile, ci vreau să spun că acestea ar trebui bazate pe respect reciproc.
Gabe LaMonica: Cu tensiunile care rămân la un nivel ridicat, acești parașutiști din Forțele Speciale ale Marinei SUA care fac salturi se antrenează pentru recuperarea unei nave deturnate. Exercițiul militar comun al SUA cu Israelul de săptămâna trecută a avut loc în timp ce SUA plănuia o misiune prin care să protejeze transporturile care trec prin Strâmtoarea Ormuz.
Danny Danon, ambasadorul Israelului la ONU: Mare parte din violența, terorismul și haosul care cuprind regiunea conduc spre un singur loc, Teheranul.
Vorbind la ONU, ambasadorul israelian Danny Danon spunea că Iranul reprezintă cea mai mare amenințare la adresa securității din regiune.
Danny Danon, ambasadorul Israelului la ONU: În spatele ușilor închise, mulți dintre ambasadori și lideri recunosc deschis acest fapt.
Știre difuzată în cadrul emisiunii Jerusalem Dateline 292 – august 2019. Citește ultimele știri creștine aici: https://alfaomega.tv/stiri












