NIGERIA: Creștină ucisă în timpul unei răpiri înfăptuite de ciobani fulani înarmați
Ciobani înarmați au luat cu asalt comunitatea și au tras cu arma la întâmplare în case, forțând locuitorii să fugă și să se ascundă în arbuștii din jurul satului.
La mai puțin de o lună după ce câțiva ciobani musulmani fulani au răpit 6 adolescente dintr-un liceu condus de creștini din zona de centru-nord a Nigeriei, alt atac în aceeași țară a dus la uciderea unei femei baptiste și la răpirea a patru alte persoane din aceeași biserică, spun sursele.
Ciobanii musulmani fulani au ucis-o pe Ezra Haruna, o membră a bisericii baptiste „Godiya” din satul Ungwan Barau, într-un atac asupra unui sat din apropierea Uduwa, din județul Chikun, statul Kaduna, la 4 dimineața, în ziua de luni (7 octombrie), a declarat un membru al bisericii pentru Morning Star News.
Patru alți membri, inclusiv Jummai Ido, soția pastorului, au fost răpiți în timpul atacului, a spus Joseph Umarau, membru al bisericii baptiste „Godiya”.
„Ceilalți trei care au fost răpiți în timpul invaziei sunt Laka Auta, Sale Auta (frați) și Yakubu Audu”, a declarat Umaru pentru Morning Star News.
El a zis că ciobanii înarmați au luat cu asalt comunitatea și au tras cu arma în case, forțând locuitorii să fugă și să se ascundă în arbuștii din jurul satului.
În 3 octombrie, alți ciobani musulmani fulani au răpit 6 eleve și două profesoare de la Engravers' College, un liceu cu administrație creștină din satul Kakau, tot în județul Chikun. Cele 8 sunt în continuare captive.
Guvernatorul statului Kaduna, Nasir el-Rufai, a declarat pentru mass-media vineri (4 octombrie) că „bandiții”, termen folosit de oficialități și de către presa nigeriană, care nu vor să asocieze răpirile cu semenii lor tribali fulani, lucrează împreună cu membri ai grupării islamice extremiste Boko Haram. „Am primit informații cu aproximativ trei luni în urmă că bandiții au luat legătura cu membri ai Boko Haram, și că vor viza școli pentru a răpi copii fiindcă știu că asemenea subiecte ajung la știri”, a menționat El-Rufai.
Satul Kakau se află pe „centura” de răpiri a statului și e în ruta către satul Kwanti, de unde anul trecut mulți creștini a fost dislocați din pricina răpirilor efectuate de ciobani fulani înarmați, conform rezidenților din zonă.
Anul acesta, Nigeria ocupă locul al 12-lea în 2019 World Watch List, lista țărilor în care creștinii sunt cel mai persecutați, conform unui studiu făcut anual de către organizația Open Doors.
Fii la curent cu ultimele știri creștine: https://alfaomega.tv/stiri
Sursa: Evangelical Focus












