Interviu cu Chris Mitchell despre situația din nordul Siriei
Gary Lane: Chris Mitchell este cu noi din Ierusalim. Chris, spune-ne mai multe detalii despre avertizarea creștinilor. Ce li se întâmplă?
Chris Mitchell: Ei fac parte din Uniunea Siriacă și ne avertizează de un genocid din partea turcilor, din partea aliaților Turciei, din partea Armatei Siriene Libere. Ei au fost acuzați că ar fi comis crime de război, atrocități. În prezent, are loc o epurare etnică. Ras al-Ayn este unul dintre orașele cucerite de armata turcă și de aliați. Am văzut azi o înregistrare video. Ei au cucerit orașul, iar locuitorii au plecat. Acesta este un exemplu de purificare etnică și de genocid despre care ne-au avertizat creștinii, mai ales din partea jihadiștilor. Unii numesc aceste trupe SIIL 2.0. Creștinii din anumite zone se confruntă cu astfel de trupe.
Gary Lane: De ce sunt vizați creștinii de Erdoğan și de Armata Siriană Liberă?
Chris Mitchell: Cred că ei au un scop jihadist. Ei se numesc Oastea lui Mahomed în unele locuri. Am văzut acest scenariu și anul trecut în Afrin. Armata turcă împreună cu aliații jihadiști au preluat orașul. Au făcut o epurare etnică în oraș, au incendiat biserici, au ucis creștini. Trebuie să recunoaștem că, potrivit celor văzute pe rețelele de socializare, mulți dintre acești aliați ai armatei turcești duc un jihad împotriva necredincioșilor și împotriva renegaților.
Gary Lane: Mulți sunt de părere că Armata Siriană Liberă ar trebui dizolvată tocmai din această cauză. Ții legătura cu acești credincioși? Ce fel de ajutor necesită ei?
Chris Mitchell: Da, ținem legătura cu ei. Unii dintre acești credincioși au nevoie de ajutor financiar. Nu sunt automate bancare, nu sunt bănci. Unii au nevoie de mâncare, de adăpost, de provizii. Ei au nevoie de ajutor practic. Bineînțeles că le este de folos rugăciunea și susținerea creștinilor din întreaga lume. La conferința de presă organizată de creșinii din Siria, ei au făcut apel la credincioșii din Occident să se roage pentru ei, să le ia apărarea. Frații și surorile lor se confruntă cu un genocid, ei nu au provizii, nu au bani. Ei cer Bisericii din Occident să îi apere, să se roage pentru ei și să le acorde ajutor practic.
Gary Lane: Pe scurt, Chris, spune-ne despre credința lor, cum rezistă?
Chris Mitchell: Ei Îl caută pe Isus. Noi ținem legătura cu oamenii dintr-o biserică din Kobani. Tu ai fost acolo. Și eu i-am vizitat. Credința lor este puternică însă ei cer Bisericii din Occident să le fie alături în timpul acestei perioade de criză.
Gary Lane: Sunt multe motive de rugăciune, nu-i așa Chris?
Chris Mitchell: Cu siguranță, Gary.
Gary Lane: Chris Mitchell îți mulțumesc pentru participare!
Știre difuzată în cadrul emisiunii „Mapamond creștin” 798 - octombrie 2019. Fii la curent cu ultimele știri creștine: https://alfaomega.tv/stiri.












