Lideri arabi se întâlnesc în Ierusalim pentru a denunța BDS, promovând pacea cu Israelul
În timp ce majoritatea Orientului Mijlociu susține mișcarea pentru Boicot, Dezinvestiții și Sancțiuni (BDS) împotriva Israelului, o nouă inițiativă arabă lucrează pentru combaterea BDS, încurajând parteneriatele economice între lumea arabă și statul evreu.
Câțiva lideri din 15 țări ale Orientului Mijlociu au mers la Ierusalim săptămâna trecută pentru a denunța public BDS. Împreună, ei reprezintă Consiliul Arab pentru Integrare Regională, format din diplomați, artiști și alți lideri din țările arabe.
În timpul conferinței din Ierusalim au semnat o declarație care detaliază angajamentul de a se opune mișcării BDS.
Mostafa El-Dessouki și Eglal Gheita, membri ai consiliului, susțin că BDS a dăunat lumii arabe mai mult decât a făcut rău Israelului.
„Am pierdut beneficiile economice ale parteneriatelor cu israelienii”, au declarat cei doi pentru Wall Street Journal.
„Comerțul ar putea asigura tehnologie de desalinizare pentru Yemenul pârjolit, sau mai multe investiții în Iordania, unde ratele șomajului sunt copleșitoare”, continuă aceștia.
El-Dessouki și Gheita mai cred că BDS a dăunat procesului de pace dintre israelieni și palestinieni, făcând viața mai grea pentru ambele părți.
„Mișcarea exclusivistă i-a împiedicat pe arabi să rezolve tensiunile dintre israelieni și palestinieni. Facțiunile extremiste de 'rezistență' precum Hamas s-au bucurat de sprijinul multor puteri, dar palestinienii care se chinuie liniștiți și cu dreptate să construiască instituții pentru un viitor stat nu prea găsesc parteneri arabi”, au spus ei.
Persoanele importante includ prim-ministrul egiptean, Mohammed Anwar Sadat, nepotul răposatului președinte Anwar Sadat, care a fost asasinat fiindcă a făcut pace cu Israelul în 1981. Fostul ministru de Informații al Kuwaitului, Sami Abdul-Latif Al-Nisf, s-a alăturat grupului, alături de doi lideri religioși islamici importanți: Hassen Chalghoumi, un cleric tunisian, și imamul libanez Saleh Hamed.
Toți s-au unit pentru a denunța antisemitismul, propunând modul pus la cale de ei pentru a reduce distanța dintre Israel și vecinii arabi.
El-Dessouki și Gheita au spus că au fost mai mulți care au vrut să stea alături de Israel, dar au fost intimidați de guvernele lor. Cu toate acestea, nu se opri din a căuta un viitor mai bun pentru Israel și pentru Orientul Mijlociu.
„Pentru a reconstrui regionea, trebuie să punem capăt istoriei acesteia tragice. O mare parte din mass-media și multe instituții politice din lumea arabă creează un război retoric împotriva legitimității Israelului în mintea publicului. Pentru a pune capăt boicoturilor Israelului, cei care cred în cooperarea regională trebuie să conteste această percepție, fiind onești când vorbesc despre Israel și aducând idei constructive despre viitorul nostru împreună”.












