Consecințele uciderii liderului militar al Iranului de către SUA
Saghar Erica Kasraie, iraniană din America, activistă : Sunt profund indignată din cauza faptului că această mașină de propagandă care este mass-media îl glorifică pe Qasem Soleimani. Oare oamenii știu că acest om este responsabil nu doar pentru moartea americanilor, ci și pentru moartea iranienilor, irakenilor, iemeniților sau a afganilor? Când am început să jelim moartea unui terorist?
Kasraie a mai adăugat că mulțimile de pe străzi care l-au jelit pe Soleimani și au strigat „Moarte Americii!” sunt alcătuite din forțele paramilitare iraniene. Alții au fost constrânși să protesteze și nu îi reprezintă pe iranienii de rând care se bucură că Soleimani nu mai este.
Saghar Erica Kasraie: Oamenii din Iran sunt fericiți că acest om responsabil pentru uciderea multor oameni a murit. De ce nu s-a indignat nimeni când luna trecută regimul a ucis 1 600 de copii care au protestat în mod pașnic?
Adriana: Ea spune că a venit timpul ca Occidentul să se trezezească și să înțeleagă că Iranul este o țară nemiloasă care-și oprimă și își persecută poporul.
Saghar Erica Kasraie: Iranul este un stat islamic unde nu există libertate religioasă, nu există libertatea de exprimare, unde nu se poate protesta în mod pașnic. Oricine se opune regimului este arestat și trimis la închisoare sau este torturat.
Știre difuzată în cadrul emisiunii „Mapamond creștin” 809 - ianuarie 2020. Fii la curent cu ultimele știri creștine: https://alfaomega.tv/stiri












