UE implementează pasaportul Covid -19 | AO NEWS
Parlamentul European și statele membre au ajuns la un acord provizoriu privind certificatele COVID-19 gratuite concepute pentru a face călătoria mai ușoară și a redeschide turismul în întreaga Europă.
Potrivit președintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, Certificatul digital COVID al UE este gratuit, sigur și accesibil tuturor.
Certificatul va fi un cod QR pe un smartphone sau tipărit pe hârtie, arătând că o persoană a primit un vaccin, a avut un rezultat negativ recent al testului sau s-a recuperat după infecție.
Statele membre trebuie să se pregătească pe deplin în luna iunie, astfel încât să poată implementa regulamentele care intră în vigoare la 1 iulie.
În Marea Britanie, peste 1.000 de lideri creștini au trimis o scrisoare prim-ministrului prin care respingeau pașapoartele de vaccinare, deoarece cred că este „o formă neetică de constrângere” care „creează o societate pe două niveluri”. Mai târziu, Alianța Evanghelică a țării a cerut, de asemenea, respectarea tuturor drepturilor omului, și în mod special ca bisericilor nu li se ceară să închidă ușile pentru cei nevaccinați.
Știre prezentată în cadrul ediției din 25 mai 2021 a grupajului informativ AO NEWS.
Click pentru alte știri și reportaje creștine: https://alfaomega.tv/stiri Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje creștine accesând pe pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega












