Abbas și-a pierdut dreptul de a conduce Palestina | AO NEWS
La o conferință organizată zilele trecute în estul Ierusalimului, la care au participat 200 de persoane, inclusiv ambasadori străini și reprezentanți din țările europene, unii dintre cei prezenți au uimit participanții prin luările de cuvânt foarte dure împotriva lui Abbas. Au fost invitați care s-au pronunțat împotriva continuării mandatului său care a expirat acum mai bine de 15 ani.
Uniunea Europeană este profund dezamăgită de decizia lui Abbas de a amâna alegerile parlamentare palestiniene. Un alt reprezentant al diplomaților staționați la Ierusalim a spus că Europa nu va mai arăta mult timp răbdare față de Abu Mazen pentru că acesta împiedică democrația și este un obstacol în calea procesului electoral din Autoritatea Palestiniană.
Personalități publice palestiniene au inițiat recent o petiție prin care îi cere lui Abbas să-și înceteze mandatul. Potrivit unei surse palestiniene, citată de TPS, 3.000 de intelectuali au semnat deja petiția. Hamad bin Jaber Al Thani, fostul prim-ministru din Qatar, i-a cerut de asemenea lui Abbas să demisioneze.
Știre prezentată în cadrul ediției din 28 iunie 2021 a grupajului informativ AO NEWS.
Click pentru alte știri și reportaje creștine: https://alfaomega.tv/stiri Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje creștine accesând pe pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega












