Biserica persecutată în Afganistan
George Thomas, reporter: Isaac, îți mulțumesc pentru prezență. Cum știi, creștinismul este ilegal în Afganistan însă există o Biserică acolo. Spune-ne pe scurt, care e situația și cum își practică ea credința?
Isaac Six, Advocacy for Opend Doors SUA, director: Da, așa este. Îți mulțumesc pentru invitație, George. Există o Biserică acolo. Majoritatea membrilor Bisericii creștine din Afganistan sunt convertiți de la islam. Există și câteva grupuri creștine tradiționale acolo, dar în mare parte e o Biserică ilegală și nu cred că situația se va schimba în curând. Adesea, membrii bisericilor trebuie să se întâlnească în secret. Mulți nu vorbesc despre asta. Ei s-au convertit la creștinism, dar se tem de reacția familiei sau a tribului, dacă ar recunoaște în public convertirea. E vorba de o comunitate care este obișnuită că trebuie să-și practice credința în secret. Cred că se restrânge puțina libertate de comunicare ce s-a creat în ultimii ani pentru această comunitate de a colabora liber cu creștinii din alte părți ale lumii.
George Thomas: Am fost în Afganistan, am călătorit prin țară, la câteva săptămâni după ce Statele Unite au invadat țara. Acum talibanii câștigă foarte mult teren. Ce te îngrijorează cel mai mult în timp ce ei avansează prin țară?
Isaac Six: În primul rând talibanii nu tolerează deloc libertatea religioasă sau orice pluralitate de gândire. Nu e vorba doar de creștini, ci și populația bahai sau sikh. Așa cum am auzit, e vorba de toate religiile. E vorba de o denominație totalitară, aceea a talibanilor. Deja acest fapt este groaznic. Vor avea loc atrocități majore împotriva minorităților religioase. În al doilea rând, mă tem că nu vom putea afla ce se întâmplă în această țară. Nici măcar nu vom ști ce fac aceste comunități. Va fi foarte dificil să intri sau să ieși din țară. Deja este foarte dificil. Cred că situația va fi asemănătoare cu cea din Coreea de Nord în cazul căreia e greu să afli ce se întâmplă în interior. Astfel, în acest moment trebuie să ne rugăm și să sperăm că Dumnezeu va deschide niște uși pentru noi pentru a putea intra și sluji creștinii de acolo.
George Thomas: Da, nu e vorba doar de creștini, ci și de alte minorități religioase. De asemenea, și musulmanii sunt îngrijorați de întoarcerea talibanilor. Bine, Isaac, rămâi cu noi pentru a ne da mai multe informații.
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje creștine accesând pe pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega Alte știri și reportaje creștine: https://alfaomega.tv/stiri Știre prezentată în cadrul emisiunii „Mapamond creștin” 886, difuzată la Alfa Omega TV în iulie 2021.












