Dezbatere aprinsă în Knesset pentru Tisha B’Av | AO NEWS
În plenul Knesset a avut loc o dezbatere aprinsă cu privire la tulburările din zona Zidului Plângerii în noaptea de Tisha B’Av și necesitatea de a proteja dreptul de rugăciune al comunităților evreiești și al tuturor celor interesați de acest obicei.
O zonă separată în partea principală a zidului de vest a fost păstrată separat, astfel încât grupurile să poată organiza slujbe de rugăciune mixte acolo. Sâmbătă seara, un grup de credincioși ortodocși au venit în spațiul deschis din fața Zidului Plângerii și au făcut o separare între bărbați și femei, împiedicând evreii conservatori și reformiști să facă rugăciuni comune.
Sâmbătă seara a marcat începutul postului Tisha B’Av, când evreii comemorează distrugerea Templului și a Orașului Ierusalim de către romani în anul 70. Un grup de extremiști evrei au avut un comportament agresiv, care a fost în cele din urmă oprit de forțele de ordine. Parlamentarii israelieni au consemnat cu tristețe că acea zonă, care ar trebui să fie un loc al rugăciunii și înțelegerii, ajunge sa fie un loc al tensiunilor.
Știre prezentată în cadrul ediției din 26 iulie 2021 a grupajului informativ AO NEWS.
Click pentru alte știri și reportaje creștine: https://alfaomega.tv/stiri Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje creștine accesând pe pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega












