Protestele zguduie părți din Iran
Faisal Maramazi, centrul pentru Drepturile Omului din Ahvaz: Ei folosesc apa ca armă în a forța poporul să migreze, fiindcă ținutul Ahvaz este inima economiei iraniene în ce privește petrolul, combustibilul.
Reporter: Faisal Maramazi de la centrul pentru Drepturile Omului din Ahvaz spune că lipsa severă de apă este o catastrofă a mediului, cu mii de pești morți, albii de râuri uscate și terenuri agricole devastate. Acest cioban spune că turmele lui nu pot bea apa plină de deversări. Pentru oameni este o chestiune de viață și de moarte, ilustrată și de această femeie disperată care bea dintr-o baltă.
Faisal Maramazi: Femeia spunea de fapt comitetului popular să nu se oprească din a veni în satul lor, fiindcă ei mor din cauza lipsei de apă. Nu încetați să veniți pe la noi ! Iată ce spune această domnișoară. Imaginați-vă că în secolul al XXI-lea, poporul ahvazi este pe moarte din cauza crizei severe de apă.
Reporter: Într-o reprimare violentă, poliția iraniană trage cu cartușe mortale, ucigând câțiva protestatari și rănind alte câteva sute. Totuși, protestele continuă.
Faisal Maramazi: Poporul ahvazi nu mai are nimic de pierdut fiindcă li s-a luat totul.
Reporter: Președintele Rouhani a negat protestele. Câteva sute de oameni nu reprezintă poporul din Khuzestan. Se alătură tot mai mulți. În acest metrou din Teheran, se scandează răsturnarea guvernului și moartea dictatorului. Senatorul american Marco Rubio scria pe Twitter: SUA ar trebui să-i susțină pe protestatari, în loc să negocieze un acord cu regimul diabolic din Teheran. Acel acord nuclear renegociat de administrația Biden ar oferi regimului miliarde de dolari, bani proveniți din ridicarea sancțiunilor, iar unii spun că va netezi calea Iranului în a deveni o putere nucleară. Aceasta ar permite Iranului acces deplin pe piețele de petrol, ceea ce ar putea crește viteza distrugerii mediului din Ahvaz. În ceea ce ar putea fi o turnură semnificativă, acești protestatari de pe internet cheamă al doilea cel mai mare grup etnic din țară, poporul azer din nord, să se alăture protestelor.
Faisal Maramazi: Dacă biserica azeră de sud ar ieși pe străzi, totul s-ar putea schimba în Iran și ar putea face ca regimul să cadă în viitorul apropiat.
Reporter: Rămâne de văzut cât de mult se va extinde această mișcare, unii rămânând sceptici că regimul ar putea colapsa în această perioadă. Între timp, în semn de rău augur, guvernul a tăiat internetul din Ahvaz. La protestele din 2019, după o asemenea măsură, regimul a ucis 1 500 de protestatari.
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje creștine accesând pe pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega Alte știri și reportaje creștine: https://alfaomega.tv/stiri Știre prezentată în cadrul emisiunii „Jerusalem Dateline” 387, difuzată la Alfa Omega TV în iulie 2021.












