Israel avertizează Hezbollah cu represalii | AO NEWS
Ambasadorul Israelului în SUA și Organizația Națiunilor Unite, Gilad Erdan, a trimis o scrisoare urgentă către Consiliului de Securitate al ONU în care a condamnat ferm atacul cu rachete al Hezbollah dinspre Liban către Israel, despre care a spus că încalcă Rezoluția 1701 a Consiliului de Securitate al ONU. Această rezoluție era destinată să pună capăt celui de al doilea război din Liban în 2006.
Amintim că gruparea teroristă Hezbollah a lansat vineri din Liban 19 rachete înspre Israel. Sistemul de apărare Iron Dome a interceptat 10 dintre rachete. Alte șase au explodat în spații deschise în Israel, iar trei au căzut în interiorul Libanului. Nu au fost înregistrate victime umane sau pagube în urma atacului.
IDF a bombardat imediat ținte în Liban, dar într-un mod limitat și a declarat totodată că Israelul nu va tolera nicio agresiune împotriva civililor israelieni. Gilad Erdan a mai spus că acțiunile Hezbollah, precum și eșecul guvernului libanez de a le preveni, au potențialul de a atrage Israelul într-un conflict de care nu este interesat. Dacă aceste atacuri continuă, Israelul nu va avea de ales decât să răspundă și să demonteze infrastructura teroristă a Hezbollah.
Știre prezentată în cadrul ediției din 9 august 2021 a grupajului informativ AO NEWS.
Click pentru alte știri și reportaje creștine: https://alfaomega.tv/stiri Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje creștine accesând pe pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega












