Ziua Provincială a Bisericilor Evanghelice în Argentina | AO NEWS
Congresul din provincia argentiniană Neuquén a adoptat un proiect de lege care stabilește ziua de 31 octombrie ca fiind „Ziua provincială a bisericilor evanghelice.”
Proiectul de lege, care a fost prezentat de coaliția „Frente de Todos” tradus „Frontul tuturor”, subliniază că la acea dată este amintită ziua Reformei Protestante, care a avut loc la 31 octombrie 1517, când călugărul augustinian Martin Luther a pus pe ușile bisericii sale din Wittenberg un document care condamna practicarea indulgențelor.
„Credem că este foarte important să acordăm recunoaștere publică și sprijin bisericilor evanghelice care fac lucrări foarte importante în provincia noastră și în țara noastră”, a declarat deputatul argentinian Darío Peralta.
În octombrie 2017, capitala țării a declarat, de asemenea, 31 octombrie drept ziua bisericilor evanghelice din Buenos Aires.
În aceeași lună, Parlamentul Republicii Peru a adoptat 31 octombrie drept Ziua Bisericilor Evanghelice din Peru, susținând că măsura „era necesară din cauza populației de creștini evanghelici, în jur de 3 milioane de oameni”.
Știre prezentată în cadrul ediției din 23 august 2021 a grupajului informativ AO NEWS.
Click pentru alte știri și reportaje creștine: https://alfaomega.tv/stiri Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje creștine accesând pe pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega












