Armata nigeriană, complice la atacurile Fulani asupra creștinilor | AO NEWS
Militanții islamiști fulani au ucis 70 de creștini și au forțat alți 30.000 de oameni să fugă în alte zone, dând foc la peste 500 de case în atacurile asupra mai multor sate din districtul Miango și districtul Bassa, din Nigeria în primele trei săptămâni ale lunii august, potrivit lui Davidson Malison, purtătorul de cuvânt al grupului etnic Irigwe, predominant creștin.
Pastorul Ronku Aka, un alt lider al comunității Irigwe, a declarat că atacurile au avut loc în ciuda prezenței armatei nigeriene desfășurate în zonă pentru a proteja locuitorii. Au fost raportate incidente în care soldații au rămas pasivi în fața atacurilor brutale ale teroriștilor Fulanii. Când pastorul Aka i-a întrebat pe soldați de ce nu îi ajută, i s-a spus că nu primiseră ordine de respingere a atacatorilor. Se estimează că atacurile din ultima lună au distrus și 1.000 de ferme.
Pastor Dachollom Datiri, președintele Bisericii lui Hristos din Nigeria, a făcut apel la autorități să acorde ajutor pentru cele 30.000 de persoane alungate și care locuiesc în momentul acesta în tabere improvizate în condiții inimaginabile. Comunitatea creștină este chemată la rugăciune pentru cei persecutați din Nigeria.
Știre prezentată în cadrul ediției din 27 august 2021 a grupajului informativ AO NEWS.
Click pentru alte știri și reportaje creștine: https://alfaomega.tv/stiri Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje creștine accesând pe pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega












