O donație record
George Thomas: Petreceți timp cu Mark și Erica Gerson și veți descoperi imediat că pasiunea lor pentru a-i ajuta pe cei nevoiași este adânc înrădăcinată în dragoste.
Mark Gerson: Dragostea înseamnă acțiune. Când iubim pe cineva înseamnă că trebuie să facem ceva pentru a ne arăta dragostea.
George Thomas: Mark este un om de afaceri și un filantrop din New York. Soția sa este rabin evreu. Soții Garson spun că datorită dragostei lor puternice pentru credința lor, ei donează anual milioane de dolari din averea lor personală pentru a împlini obligația evreilor de a-și iubi aproapele.
Mark Gerson: Biblia nu ne spune niciodată să ne iubim copiii, deoarece acest lucru îl vom face fără ajutorul Bibliei. Noi ne vom iubi copiii chiar dacă nimeni nu ne spune să o facem. Însă Biblia ne spune de zeci de ori să ne iubim aproapele, deoarece asta nu vine de la sine și nici nu e ușor.
George Thomas: Soții Gerson pun în practică iubirea aproapelui prin susținerea lucrării creștinilor africani și a medicilor misionari pe întregul continent african.
Mark Gerson: În urmă cu 20 de ani am aflat despre munca medicilor creștini din Africa și despre sacrificiul lor pentru a ajuta săracii, pentru a acorda îngrijire medicală celor care altfel nu ar avea și am spus: ”Asta înseamnă să îți iubești aproapele”.
George Thomas: În această săptămână cuplul a donat o sumă record de 18 milioane de dolari împreună cu alte fonduri de la Banca Unită din Elveția și de la alții pentru a susține munca medicilor misiunii africane pe care au fondat-o împreună cu alte organizații cu 11 ani în urmă.
Mark Gerson: Darul de 20 de milioane de dolari și speranța unui ajutor suplimentar mai mare va transforma sistemul medical din Africa. Ne va ajuta să construim sistemul, infrastructura, spitalele care vor trata milioane de pacienți în viitor.
George Thomas: CBN și soții Gerson au colaborat la numeroase proiecte pe continent pentru a oferi îngrijire de calitate și compasiune pacienților. Potrivit African Mission Healhcare, cel mai recent dar al rabinului Erica și a lui Mark Garson este cea mai generoasă donație pe care a primit-o vreodată misiunea medicală creștină. Ei cred cu fermitate în versetul biblic din Maleahi 3:10, potrivit căruia, dacă ne ajutăm aproapele, Dumnezeu va turna binecuvântările Sale.
Mark Gerson: Dumnezeu spune: „Încearcă-Mă”. Cred că este singura încercare pe care Dumnezeu o folosește în Biblie. Biblia spune: ”Încearcă-Mă. Donează cauzelor caritabile și vei avea parte de binecuvântări”. Și este atât de adevărat. Nimeni dintre cei care au donat pentru a sluji săracilor din Africa prin susținerea medicilor misionari creștini nu a regretat acest fapt. Este binecuvântarea vieților noastre. Este o binecuvântare a vieții Ericăi și a vieții mele să putem colabora cu acești sfinți, cu acești medici care lucrează în Africa în numele credințelor lor creștine pentru a sluji celor săraci. Vrem să facem asta mereu și mai mult.
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje creștine accesând pe pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega Alte știri și reportaje creștine: https://alfaomega.tv/stiri Știre prezentată în cadrul emisiunii „Mapamond creștin” 898, difuzată la Alfa Omega TV în septembrie 2021.












