Scuze pentru scrisoarea în care părinții sunt numiți „teroriști domestici” | AO NEWS
Asociația Națională a Consiliilor Școlare din America și-a cerut scuze la sfârșitul săptămânii trecute pentru scrisoarea trimisă administrației Biden luna trecută prin care cerea guvernului federal să investigheze presupusele amenințări și violențe din partea părinților îngrijorați cu privire la educația copiilor lor.
Scrisoarea de 6 pagini trimisă pe 29 septembrie, a cerut administrației să examineze dacă așa-numitele amenințări la adresa membrilor consiliului școlar cu privire la obligativitatea purtării de mască și la „propaganda care promovează teoria critică a rasei” necesită o investigație federală și o activare a legii PATRIOT. Clasificarea gesturilor părinților era echivalată cu o formă de terorism intern și cu infracțiuni de instigare la ură.
În urma unei imense atenții din partea presei de peste ocean, Asociația Națională Școlară și-a cerut public scuze într-o scrisoare deschisă în care promite ca pe viitor să nu mai exagereze. Departamentul de Justiție susține și apără dreptul părinților de a se plânge cât de vehement doresc de educația copiilor lor și de programa predată în școli.
Știre prezentată în cadrul ediției din 26 octombrie 2021 a grupajului informativ AO NEWS.
Click pentru alte știri și reportaje creștine: https://alfaomega.tv/stiri Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje creștine accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega












