Maratonul din Ierusalim, desfășurat în locuri despre care citim în Biblie
Julie Stahl, reporter CBN, Ierusalim: Aproximativ 20 000 de alergători au participat în a 10-a ediție a Jerusalem Winner Marathon. Primarul Ierusalimului, Moshe Lion, a fost unul din ei.
Moshe Lion, primarul Ierusalimului: Este ceva foarte special și entuziasmant.
Julie Stahl: De obicei se ține în martie, dar maratonul din 2020 a fost anulat și cel din 2021 a fost amânat până acum. Cu toții au fost însă bucuroși după un an și jumătate de restricții și închideri din cauza COVID.
Sasson Chacoty, spectator: Fiul și nepoții mei vor alerga astăzi. Sunt aproape doi ani de când suntem închiși în case cu toată această boală. Este minunat să îi vedem, sunt tare emoționată, vă spun sincer. Este tare frumos ce vedem acum !
Julie Stahl: Maratonul de obicei atrage alergători din toată lumea, dar din cauza restricțiilor de călătorie, în acest an nu au fost atât de mulți. Totuși, unii precum Shoshana și Brian Allen din New Jersey au fost prezenți.
Shoshana și Brian Allen, New Jersey, SUA: Ne bucurăm să fim aici în aer liber, să ne putem revedea, este minunat ! Ne simțim foarte bine, este bine că putem reveni. Faceți să revină totul la normal.
Daniela Shields, participant: Sunt atât de entuziasmată ! Cred că este foarte important și sunt foarte entuziasmată să fac acest lucru, este ceva incredibil ! Toți din jur sunt evrei, parcă este familia tuturor.
Julie Stahl: Klod Ganor are un mesaj special.
Klod Ganor, manager al „Capital Sports”, Ierusalim: Sporturile nu sunt doar pentru câștigători, ci pentru toți care vin să participe și să se implice. De 10 ani oferim cupa victoriei ultimei persoane care trece linia de sosire.
Julie Stahl: Nimic nu se compară cu a alerga în Ierusalim.
Chen Peretz, participant: Ierusalimul este special, nu știu ce să spun, dar atmosfera aici este diferită de alte locuri pe unde am mai fost.
Gil Pentzak, participant: Cred că este nemaipomenit că putem alerga în locuri despre care citim în Biblie. Când mergi și alergi prin locurile biblice, știi că aceasta este calea pe care ne-a dat-o Dumnezeu și este minunat să putem face aceasta în cadrul unui maraton.
Yitzhak Feldman, participant: Ierusalimul, cum știm, aparține națiunii evreiești de foarte mult timp. Când te plimbi pe aici și vezi istoria, primești doza de adrenalină necesară pentru a continua. Știm că strămoșii noștri alergau pe aici, iar acum alergăm noi.
Julie Stahl: Julie Stahl, pentru Știrile CBN, la Jerusalem Winner Marathon.
Chris Mitchell: Sperăm că anul viitor atleții din toată lumea vor reveni în oraș pentru acest eveniment extraordinar.
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje creștine accesând pe pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega Alte știri și reportaje creștine: https://alfaomega.tv/stiri Știre prezentată în cadrul emisiunii „Jerusalem Dateline” 401, difuzată la Alfa Omega TV în noiembrie 2021.












