Regimul nicaraguan închide singurul post de televiziune creștin din țară | AO NEWS
Regimul președintelui din Nicaragua, Daniel Ortega a dispus retragerea licenței televiziunii Canal 21, singurul canal de televiziune creștin din țara aflată în America Centrală. Canal 21 este condus de pastorul Guillermo Osorno, un candidat la președinție la alegerile recente din Nicaragua.
Oficiali ai Institutului de Telecomunicații și Servicii Poștale din Nicaragua (TELCOR) au emis un comunicat de presă în care au explicat că în urma unei vizite de rutină efectuată la sediul televiziunii au descoperit nereguli care au dus la anularea licenței.
Deși reprezentații Canal 21 au adus contraargumente că funcționau corect, licența a rămas suspendată. Rebeca Osorno, directorul Canal 21, a declarat pentru site-ul de știri Evangélico Digital că „sunt surprinși de această decizie, pentru că televiziunea petrece 24 de ore pe zi proclamând mesajul lui Isus, și nu a fost niciodată implicată în probleme politice”.
În declarația sa, postul de televiziune cere susținere în rugăciune pentru ca Vestea Bună a mântuirii să nu fie redusă la tăcere.
Știre prezentată în cadrul ediției din 17 noiembrie 2021 a grupajului informativ AO NEWS.
Click pentru alte știri și reportaje creștine: https://alfaomega.tv/stiri Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje creștine accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega












