Tensiunea dintre Rusia și Ucraina ia amploare
Jen Psaki, secretarul de presă al Casei Albe: Oamenii trebuie să înțeleagă că SUA nu efectuează prea des evacuări în masă. Bineînțeles, situația în Afganistan a fost unică din mai multe motive, printre altele, faptul că s-a încheiat un război de 20 de ani. Am încheiat un război. Nu am încercat să prevenim un război, așa cum facem în acest caz. Există mai multe căi prin care oamenii, americanii pot părăsi Ucraina și îi încurajăm să o facă.
Wendy Griffith: Corespondentul-șef internațional și co-prezentatorul meu de la ”Mapamond Creștin”, George Thomas se află în Ucraina. George, spune-ne ce se întâmplă în țară. Știu că ai ajuns în țară cu ceva timp în urmă.
George Thomas, corespondent-șef international CBN: E șocant să vezi că pe străzile din Kiev, în capitală, viața decurge în mod normal. Nu ai spune că la graniță sunt desfășurați mai bine de 130 000 de soldați ruși, care au înconjurat două treimi din granița țării. Azi dimineață am stat de vorbă cu mai mulți localnici, care mi-au spus: ”Ascultă George, voi ați ajuns în ultimele săptămâni, în ultimele două luni, însă noi trăim în stare de război de opt ani, din 2014, mai ales în partea de est a țării, în provinciile Lugansk și Donețk”. Ei spun: ”Ascultă, noi suntem obișnuiți cu această situație”. Însă ceea ce diferă față de 2014 e această desfășurare masivă, nu doar de trupe, ci așa cum ai menționat, de rachete și de alte echipamente grele în partea de nord și de nord-est a graniței cu Ucraina. Dinamica este foarte diferită. În ultima lună și jumătate, președintele Ucrainei, președintele Zelensky a avut o abordare calmă și cumpătată, spunându-le oamenilor să nu intre în panică, deoarece în culise se poartă dialoguri, că există șanse pentru pace, că nu dorește escaladarea situației. Contextul și atmosfera e diferită aici, în capitală.
Wendy Griffith: Se pare că e o atmosferă de panică la Washington, deoarece SUA le spune cetățenilor săi să părăsească Ucraina. Se grăbesc oamenii să părăsească țara?
George Thomas: În ultimele 24 de ore, de la emiterea acestei alerte de către ambasada din Ucraina, care le spune cetățenilor americani să nu vină în Ucraina, iar cei care sunt aici, așa ca mine, să părăsească țara, cu cei cu care au vorbit încă mai așteaptă să vadă cum evoluează situația. Interviul acordat de Biden Știrilor NBC este alarmant, deoarece el a spus că în cazul în care izbucnește războiul, SUA nu va trimite trupe să îi scoată pe americani. E incredibil. Când a fost ultima dată când am lăsat în urmă cetățeni americani într-o țară fără posibilitatea de a-i salva? Acest fapt îi îngrijorează mult pe cei cu care am vorbit. Când am ajuns la aeroport, când am ajuns în țară, de fapt avionul cu care am plecat din Amsterdam era foarte plin, iar aeroportul era de asemenea aglomerat. Repet, atmosfera e liniștită, însă nu știm dacă e vorba de liniștea dinaintea furtunii.
Wendy Griffith: Absolut. Creștinismul ortodox este religia dominantă, atât în Ucraina cât și în Rusia. Cum a dus această criză la o fisură între credincioși în aceste două țări?
George Thomas: De-a lungul istoriei, Biserica Ortodoxă Rusă și Biserica Ortodoxă Ucraineană nu s-au înțeles prea bine. În primul rând, deoarece ortodocșii ucraineni se uită la ortodocșii ruși și spun: ”Voi faceți mai mult decât să practicați ortodoxia, sunteți, de asemenea, legați de guvernul rus. Așa cum știți, relația dintre Vladimir Putin și Biserica Ortodoxă Rusă este foarte strânsă. Creștinii ortodocși din Ucraina sunt iritați de acea relație. Între timp, în ultimele 48 de ore am stat de vorbă cu pastori evanghelici, care profită de aceste momente de criză. Ei fac planuri în culise. De fapt, la începutul primăverii anului trecut, au plănuit cum să se mobilizeze, cum să se roage, cum să salveze oamenii dintr-o zonă potențială de război. În ultimii opt ani, de exemplu, pastorii din partea de est a țării se confruntă cu această situație aproape zilnic.
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje creștine accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega Alte știri și reportaje creștine: https://alfaomega.tv/stiri Știre prezentată în cadrul emisiunii „Mapamond creștin” 918, difuzată la Alfa Omega TV în februarie 2022.












