„Legea trans” încalcă drepturile părinților, femeilor și copiilor | AO NEWS
Raportul Consiliului General al Magistraturii din Spania privind proiectul de lege transgender și LGBT avertizează asupra pericolelor juridice și sociale ale textului prezentat de guvern.
Consiliul Magistraturii din Spania precizează că regulamentul ar putea încălca drepturile femeii, avertizând că legea ar avea consecințe negative în domenii precum sportul sau accesul la anumite profesii. Consiliul propune ridicarea la 18 ani a limitei de vârstă pentru rectificarea sexului în registru, împiedicând minorii să ia această decizie și mai avertizează că proiectul de lege nu acceptă terapiile de conversie.
Legea propusă de guvern urmărește să permită minorilor să decidă schimbarea sexului primit la naștere de la vârsta de 12 ani, fără a fi necesară depunerea vreunui raport medical sau psihologic, iar acest pas să poată fi făcut fără acordul părinților începând cu vârsta de 16 ani.
Patru membri ai consiliului mai avertizează că sunt afectate drepturi fundamentale, cum ar fi „dreptul părinților de a se asigura că toți copiii lor primesc educație religioasă și morală în conformitate cu propriile convingeri”.
Știre prezentată în cadrul ediției din 25 aprilie 2022 a grupajului informativ AO NEWS.
Click pentru alte știri și reportaje creștine: https://alfaomega.tv/stiri Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje creștine accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega












