Relatări despre viața din buncărele din Ucraina
Wendy Griffith, reporter CBN: În această seară de miercuri în Liov, Anya și cei 11 copii pe care îi are în îngrijire reușesc, din nou, să râdă, după ce au fugit din Berdyansk, un oraș aflat la vest de orașul devastat, Mariupol. Berdyansk a fost ocupat de forțele ruse la doar patru zile de la începerea războiului și familia a fost constrânsă să rămână în buncărul aflat sub apartamentul lor timp de 42 de zile.
Anya, mamă adoptivă: A fost greu să locuim acolo. A fost foarte periculos. Însă în fiecare zi în care m-am trezit am mulțumit lui Dumnezeu că suntem în viață și ne putem închina Lui.
Wendy Griffith: Anya spune că ori de câte ori au avut nevoie de ceva sau le-a fost teamă, ei s-au rugat.
Anya: Am citit Biblia. Ne-am închinat, am postit. Din acest motiv avem această pace de la Dumnezeu.
Wendy Griffith: Copiii aflați în plasament, care în mare parte sunt adolescenți, și care nu mai trecuseră printr-un război, spun că ei nu s-au temut.
Sergey: Nu m-am îngrijorat, eram împăcat, eram într-un loc sigur și știam că totul va fi în regulă. Dumnezeu e cu noi și El ne va proteja.
Olena: Ne-am rugat la Dumnezeu și am simțit cum mi se umple inima cu pace, iar noi am devenit foarte uniți, ca o familie. Din acest motiv nu m-am temut.
Wendy Griffith: Datorită unor șoferi curajoși de la Orphan’s Promise, Anya și copiii ei au putut fugi în Liov, unde niște voluntari au transformat niște birouri în adăposturi.
Olga Buznitska, Orphan’s Promise: Susținem oamenii care se află în alte centre cu mâncare, cu medicamente, consiliere psihologică. Cea mai importantă parte a muncii
noastre este răspândirea Evangheliei, să împărtășim Vestea cea Bună. Toți oamenii sunt deschiși să Îl accepte pe Isus.
Wendy Griffith: Familia așteaptă vizele pentru a merge în Elveția, unde să aștepte sfârșitul războiului.
Sergey: Mă emoționează faptul că sunt aici, dar sunt puțin cam trist. Am fost nevoit să îmi părăsesc țara, familia, orașul.
Olena: Nu mă bucură faptul că e război, însă mă bucură posibilitatea de a vizita alte țări, deoarece acesta a fost mereu visul meu.
Femeie: Elveția, venim!
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje creștine accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega Alte știri și reportaje creștine: https://alfaomega.tv/stiri Știre prezentată în cadrul emisiunii „Mapamond creștin” 928, difuzată la Alfa Omega TV în aprilie 2022.












