Raportul EU privind libertatea de religie confirmă tendința | AO NEWS
Un raport privind persecuția minorităților religioase, scris inițial pentru a încuraja Uniunea Europeană să protejeze mai bine Libertatea Religiei în întreaga lume, a fost puternic modificat înainte de a fi adoptat de Parlamentul European, au spus inițiatorii raportului.
Karol Karski, din Polonia, a condus redactarea raportului în Comisia pentru Afaceri Externe a UE. Textul original a încurajat Uniunea Europeană să combată mai bine intoleranța religioasă, în special în „cele peste 70 de țări” în care sunt implementate noi legi care pedepsesc blasfemia și apostazia. De asemenea, a subliniat că majoritatea oamenilor persecutați pentru credința lor în lume sunt creștini.
Cu o zi înainte de votul final de marți, 3 mai, Karski și alți parlamentari care lucrează la raport l-au criticat, spunând că textul a fost modificat semnificativ de anumite grupuri politice, făcând conținutul său mai puțin specific și eliminând referirile la creștinism.
Arie de Pater, reprezentant la Bruxelles al Alianței Evanghelice Europene, a spus că mai „multe detalii relevante au fost eliminate prin amendamente și au fost adăugate noi detalii mai puțin relevante”.
Știre prezentată în cadrul ediției din 13 mai 2022 a grupajului informativ AO NEWS.
Click pentru alte știri și reportaje creștine: https://alfaomega.tv/stiri Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje creștine accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega












