Hamas a lansat o rachetă spre Israel, orașul Ashkelon | AO NEWS
Vineri seara teroriştii au tras o rachetă din Gaza spre oraşul Ashkelon. Racheta a fost interceptată în aer de o baterie de apărare Iron Dome. Sâmbătă IDF a bombardat ținte Hamas în Fâșia Gaza, după ce teroriștii din Gaza au lansat o rachetă spre Israel. Nicio organizație nu a revendicat atacul.
Acesta a fost primul atac cu rachetă din Gaza după mai bine de două luni și primul atac asupra celor 100.000 de oameni din orașul Ashkelon de la operațiunea Gardianul Zidurilor, de acum un an.
Ca răspuns, avioanele IDF au lovit un loc de producție de arme și alte trei posturi militare Hamas în Gaza. Israel consideră organizația teroristă Hamas responsabilă pentru toate activitățile teroriste care provin din Gaza.
Atacul cu rachetă a avut loc la câteva ore după ce trupele speciale israeliene au ucis trei teroriști înarmați în timpul unui raid la Jenin. Teroriștii au deschis focul dintr-o mașină asupra soldaților israelieni, care se aflau în vehicule blindate. Soldații au coborât din vehicule și i-au împușcat pe cei trei teroriști.
Știre prezentată în cadrul ediției din 20 iunie 2022 a grupajului informativ AO NEWS.
Click pentru alte știri și reportaje creștine: https://alfaomega.tv/stiri Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje creștine accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega












