Predarea ștafetei credinței
Dr. George Barna, Universitatea Creștină Arizona: Dacă ar muri azi, majoritatea părinților cu copii mici din America nu ar ajunge în cer.
Brody Carter, reporter CBN: Este o afirmație îndrăzneață care are la bază un studiu condus de mult apreciatul cercetător creștin, George Barna. Studiul sugerează că părinții americani se confruntă cu o dilemă.
Dr. George Barna: Majoritatea oamenilor mor cu aceeași mentalitate pe care au avut-o la vârsta de 13 ani.
Brody Carter: Acesta este motivul îngrijorării lui Barna, care pune accent pe importanța împărtășirii unei mentalități creștine cu copiii. Potrivit studiului, deși 67% dintre părinții americani cu copii pre-adolescenți se declară creștini, doar 2% au o viziune biblică.
Dr. George Barna: Ei nu cred că Biblia e de încredere, adevărată, sau relevantă în viața lor. Ei nu Îl văd pe Dumnezeu așa cum e prezentat în Biblie.
Dr. Danny Heurta, Focus on the Family: E foarte relevant dintr-o perspectivă creștină și dintr-o perspectivă a mentalității creștine. Dar ca și realitate, e trist, însă nu e o surpriză.
Brody Carter: Potrivit cifrelor, doar 1% dintre părinții catolici și protestanți au o mentalitate biblică față de doar 9 % dintre părinții evanghelici, carismatici și membrii bisericilor non-denominaționale.
Dr. George Barna: Această tendință e în declin de mai bine de 25 de ani și ea continuă după fiecare generație adultă.
Brody Carter: Având în vedere că părinții mileniali formează majoritatea, Barna se teme că această tendință se poate înrăutăți, deoarece e mai puțin probabil ca ei să aibă o mentalitate creștină.
Dr. George Barna: Această generație are nevoie de mai multă atenție și de mult ajutor. Ei nu sunt interesați de ceea ce spune Biblia și nu acceptă să li se impună principii biblice. Ei acceptă mai degrabă conversațiile lungi și necritice.
Brody Carter: Potrivit studiului, există multe motive pentru aceste rezultate, printre care divorțul, laicizarea știrilor, a artei și a lumii divertismentului. În plus, școlile publice și legile guvernamentale promovează o cultură în care înțelepciunea și adevărul biblic nu se pot dezvolta.
Dr. Danny Heurta: Cultura a transmis cu succes mesajul de a trăi liber, fără limite și fericiți și că oamenii au dreptul la multe lucruri. În cele din urmă, am creat o cultură bazată pe consum.
Brody Carter: Dr. Danny Heurta de la Focus on the Family se dedică sprijinirii familiilor pentru a-L cunoaște și a trăi într-o relație cu Isus Hristos.
Dr. Danny Heurta: Aceasta este o oportunitate, un semnal de alarmă pentru Biserică de a ne asigura că predicăm adevărul Scripturii, că ne întoarcem la principii și credem tot ce spune Cuvântul lui Dumnezeu. Nimeni nu a dovedit că acesta nu ar spune adevărul.
Brody Carter: Părinților care simt că nu sunt la înălțime în acest domeniu le recomandăm să poarte conversații despre credință cu copiii lor, să le vorbească despre limitele impuse de Biblie și să le implementeze aceste principii. El a mai adăugat că va fi nevoie de practică.
Dr. Danny Heurta: Cartea mea, ”The Seven Traits of Effective Parenting” se bazează pe cercetare, și vorbește despre lucrurile pe care se poate concentra părintele, fără să încerce să controleze copilul, ci să-i inspire acest comportament copilului. E vorba de influență și asta începe cu părintele.
Dr. George Barna: Drept urmare, creștinismul dispare din cultura americană? Asta ar însemna că Dumnezeu a renunțat la America, însă mai avem o rămășiță de 15 milioane de adulți în țară, care au o mentalitate biblică. E o rămășiță foarte mare. Așadar, Dumnezeu poate transforma, cu siguranță, prin ei, această cultură.
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje creștine accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega Alte știri și reportaje creștine: https://alfaomega.tv/stiri Știre prezentată în cadrul emisiunii „Mapamond creștin” 936, difuzată la Alfa Omega TV în iunie 2022.












