Discuție între jurnaliști cu tema Acordurile Avraam
Eric Stackelbeck de la TBN: Avem un grup de elită, cu Joel Rosenberg și un prieten nou, un prieten bun, Daniel Cohen, corespondent în Ierusalim pentru Newsmax TV, chiar de aici din Israel. Daniel, ai fost cu noi în delegație. Spune-ne cum a fost.
Dan Cohen de la Newsmax: În timp ce priveam, din perspectiva de jurnalist, fiecare întâlnire la nivel înalt, din Emirate și din Bahrain, semnatarii Acordurilor Avraam, dar și întâlnirile din Israel, mă gândeam dacă Statele Unite susțin aceste țări. Toată lumea a văzut ce s-a întâmplat în Afganistan. Am întrebat pe cineva de sus, nu îi spun numele: Se simte că în negocierile cu Iranul, în acest acord JCPOA 2.0, care e forțat de administrație... Știm că Israelul nu îl vrea cu niciun chip. Naftali Bennett spunea că preferă să nu existe niciun acord decât să fie un acord rău. Am întrebat acea persoană: Credeți că SUA, dacă ar fi presată, ar mai susține Israelul sau regiunea de aici ? A urmat o pauză lungă.
Eric Stackelbeck: A fost o pauză lungă, foarte lungă.
Dan Cohen: Uneori și tăcerea e un răspuns. Cred că au fost cam 20-30 de secunde de gândire. De obicei, noi intervievăm legislatori din ambele tabere politice, atât din SUA, cât și de aici, din Israel.
Eric Stackelbeck: De obicei când venea vorba de relația dintre SUA și Israel, spuneau imediat că Israelul este cel mai mare aliat al nostru și respectiv America este cel mai mare aliat al nostru. Nimeni nu se oprea să se gândească cum să răspundă la întrebare. Acum suntem într-o situație diferită, așa cum spuneai, Joel.
Joel Rosenberg de la All Israel News și All Arab News: Poate că a fost cel mai profund moment din întreaga călătorie fiindcă aceasta ne spune că oamenii din prima linie, să zic așa, liderii de top din cele trei guverne, iubesc America, au nevoie de America și vor să aibă cea mai apropiată alianță. N-au fost părtinitori, au vorbit în termenii cei mai buni și despre Trump și despre Biden. Când îl provoci pe acest lider și îl întrebi dacă America va sta de partea lor în vreme de criză... În cele din urmă a răspuns da, însă dacă îți ia 20 sau 30 de secunde să spui un da, de fapt răspunsul este nu.
Dan Cohen: În această regiune, oamenii caută să lege alianțe. Așa cum scriai și în cartea ta Enemies and Allies, oamenii vor să știe cine este de partea lor, cu cine pot face echipă.
Eric Stackelbeck: Care credeți că sunt implicațiile profetice ale Acordurilor Avraam ? Joel Rosenberg: Cred că mă rezum la două idei. În primul rând, milioane și milioane de creștini din întreaga lume s-au rugat pentru pacea Ierusalimului, iar Dumnezeu a răspuns prin aceste patru noi acorduri de pace între arabi și israelieni. Mi-ar plăcea să aud de la musulmani și evrei despre modul cum profețiile biblice se împlinesc. Aș spune că Biblia menționează faptul că, înainte să se ajungă la războiul cu Gog și Magog, când un dictator rus se aliază cu Iranul și înconjoară Israelul, înainte de aceasta va fi o atmosferă de pace pentru națiunea Israel. Ei știu că Iranul și Rusia le creează probleme, dar în acest moment ei se simt în mare parte în siguranță, ceea ce îmi sugerează că poate tabla de șah se aranjează acum pentru următoarele evenimente profetice. Nu știu încă, este prea devreme să spunem, dar aceasta a fost impresia mea legat de această delegație.
Eric Stackelbeck: Lucrurile se schimbă și ceea ce ne-a uimit pe noi trei și întreaga noastră delegație a fost libertatea religioasă din aceste două țări. Am fost la cea mai mare biserică din Peninsula Arabică și la o sinagogă din Bahrain. Trăim vremuri uimitoare !
Mulțumim că ne-ați fost alături în această ediție specială despre situația Acordurilor Avraam și viitorul lor. Haideți să continuăm să ne rugăm pentru aceste acorduri, pentru oamenii din această regiune și pentru pacea Ierusalimului.
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje creștine accesând pe pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega Alte știri și reportaje creștine: https://alfaomega.tv/stiri Știre prezentată în cadrul emisiunii „Jerusalem Dateline” 434, difuzată la Alfa Omega TV în iulie 2022.












